CAUZA OFICIALĂ a morții Alexandrei pe patul Maternității Botoșani

Tânăra mamă care avea sarcina oprită din evoluție s-a stins după o noapte petrecută la Maternitatea Botoșani.

 

Alexandra Ivanov, tânăra de 25 de ani care a murit după o noapte de spitalizare la maternitatea din Botoşani, a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina care i se oprise din evoluţie era „complicată infecţios”, arată medicii legiști în certificatul constatator al decesului, scrie Hotnews.

 

Femeia, mamă a trei copii, a fost internată joi seară, însă timp de şapte ore niciun cadru medical nu a consemnat în fişa sa medicală manevre de îngrijire sau intervenţii terapeutice, arată un raport preliminar al Direcției de Sănătate Publică Botoșani.

 

„Cauzele decesului, conform cu certificatul medical constatator al decesului au fost: insuficienţă cardio-respiratorie acută, edem pulmonar acut şi sarcină oprită în evoluţie, complicată infecţios”,

a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani.

 

Întrebat câte cadre medicale care erau de gardă pe secţie în acea noapte au activitatea suspendată în urma deciziei conducerii spitalului, reprezentantul unităţii sanitare a răspuns: „Sub rezerva că nu am documentele în faţă, ştiu că este vorba despre un medic, o asistentă şi personal auxiliar, trei cadre medicale”.

 

Verificările realizate în spital de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani au arătat că „între orele 00.45 – 07:35 nu au fost consemnate în foaie investigaţii, intervenţii terapeutice şi manevre de îngrijire” în cazul tinerei femei.

 

(Sursa foto - România TV)