Câțiva șoferi de microbuze din Botoșani s-au trezit cu roțile blocate

Acțiunea polițiștilor locali s-a desfășurat pe timpul nopții.

 

În cursul nopții de 27/28 octombrie 2024, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulaţia pe Drumurile Publice, au acţionat conform planului de acţiune, în vederea depistării, sancționării şi descurajării conducătorilor auto, care parchează pe timpul nopții mijloacele de transport marfă și bunuri, dar și cele de transport persoane, în alte locuri decât cele special amenajate.

 

Acțiunea s-a finalizat cu blocarea unui număr de 15 autovehicule în următoarele zone: Piaţa Centrală a municipiului Botoșani, Strada Ion Pillat, Strada Armeană, Strada Vârnav, Strada Prieteniei, Strada Vânătorilor.

 

„Atragem atenţia șoferilor care conduc acest tip de autovehicule și care săvârșesc contravenția prevăzută de dispozițiile art. 12 alin. 5 din Hotărârea de Consiliu Local (H.C.L.) nr 292/2017, sunt pasibili să plătească o amendă cuprinsă între 100 lei – 600 lei, pe lângă taxa de deblocare roată (măsură tehnico – administrativă), care este în cuantum de 120 lei”, au transmis polițiștii locali.

 

Acțiunile vor continua în următoarele zile, până la intrarea în legalitate.