Câţiva copii de asistaţi sociali au spart casa unui director de la Fisc şi au furat o maşină, statul le-a dat părinţilor locuinţă moca

Trei minori din Botoşani, ajutaţi şi de un tânăr abia devenit major, au avut o noapte de pomină în care au comis o mulţime de fărădelegi.

 

Hoții de la Lebăda și până spre Piața Mare

 

S-a întâmplat în noaptea de 16 spre 17 martie, când gaşca a pătruns în anexa gospodărească a casei unui şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice care locuieşte la Lebăda. Tot prin zonă ar mai fi comis un furt, după care s-au îndreptat spre oraş. Şi fiindcă aveau nevoie de o maşină ca să transporte marfa au furat una de la un bloc din zona centrală a oraşului. Au spart geamul din spate al unui automobil echipat pentru şcoală de şoferi, au pătruns înăuntru şi au rupt camera video utilizată la examenele pentru permis.

 

Mașina avea cheie, dar n-avea frână


Spre norocul lor, autoturismul avea o a doua cheie în interior, pe care instructorul obişnuia să o lase acolo, aşa că au pornit la drum. Nu au făcut însă prea mult fiindcă au avut parte şi de ghinion. Respectiva maşină avea şi probleme cu frânele, posesorul aşteptând terminarea week-end – ului pentru a o repara. Hoţii nu aveau însă de unde să ştie şi au realizat ce se întâmplă abia după ce au pornit pe traseu. Aşa că s-au oprit în apropierea Uvertura Mall şi au abandonat automobilul lângă Aleea Călugăreni.

 

”Mulțumiri” pentru ajutorul dat de Primărie familiilor lor


Maistrul instructor a realizat sâmbătă dimineaţă că i-a dispărut automobilul, a sunat la 112 şi în scurt timp a fost apelat de o cunoştinţă care l-a anunţat că maşina sa, cu un geam spart, farurile aprinse şi puţin boţită, se află în apropierea blocului său. Oamenii legii au demarat cercetări şi până la jumătatea săptămânii ulterioare producerii evenimentelor au depistat hoţii. Astfel, au aflat că aceştia au domiciliul în cartierul ANL Cişmea, mai exact în nişte locuinţele sociale pe care Primăria Botoşani le-a acordat părinţilor lor pe motiv că au o stare materiale precară.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store