CÂTE animale au mai rămas după declanșarea focarului de pestă porcină

Nu toți oamenii care locuiesc în zona de supraveghere și protecție a pestei porcine și-au sacrificat animalele la aflarea veștii că în zona apropiată există pestă porcină africană. 

 

Această informație reiese după recensământul făcut în mai multe comune din județul Botoșani. Autoritățile au efectuat mai multe controale dispuse de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentară (DSVSA) pentru a vedea câți porci mai sunt în curțile oamenilor.

 

De exemplu, în comuna Dersca, mai sunt 451 de porci la 152 de gospodării, la Ibănești 546 animale la 205 de gospodării, iar la Cristinești, 198 la 92 de gospodării.

 

Controlul s-a efectuat pe o rază de 13 km.

 

”Normal inventarierea s-a făcut fără a se intra în gospodărie pentru că ne aflăm în zona de protecție și zonă de supraveghere, cu declarația proprietarului. Normal că în același timp cu această inventariere s-a făcut și o nouă informare fiecărui proprietar în parte asupra obligațiilor pe care le au în caz de pestă porcină africană,”

 

Minodora Vasiliu, director executiv DSVSA

 

Focarul pestei porcine africane a fost depistat la patru porci din comuna Pomârla în urmă cu o săptămână.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store