Cătălina sare la gâtul lui Andrei cu reclamație uitată într-un sertar

Prin vizitele în cartiere ale viceprimarului Cătălina Lupașcu și a unor consilieri locali PNL, o altă nemulțumire de la cetățeni a fost preluată spre a fi rezolvată, în condițiile în care, celălalt edil din partea PSD nu prea și-ar fi făcut treaba.

 

Cătălina Lupașcu a declarat că i s-ar fi transmis din partea unor botoșăneni care locuiesc pe strada Iuliu Maniu că ar fi înaintat o sesizare la Primărie prin Poliția Locală care nici până astăzi nu și-ar fi găsit o rezolvare.
”Am ales această cale fiindcă iată a fost făcută o sesizare acum o lună de zile de către Poliția Locală către comisia de sistematizare a circulației.  La mine în audiență s-a prezentat un cetățean care locuiește pe Iuliu Maniu, de altfel ne-am și deplasat acolo”, a declarat Cătălina Lupașcu.
Cetățeanul respectiv ar fi solicitat montarea unui indicator rutier prin care să fie interzis accesul mașinile de tonaj mare, adică peste 3,5 tone având în vedere alunecările de teren.
”Chiar strada se îngustează din cauza acestor alunecări de teren. Poliția Locală a întărit și a spus că da, este adevărat ceea ce solicită cetățenii de acolo și că într-adevăr și casele sunt afectate având crăpături. Iată că a trecut o lună de zile de când s-a făcut sesizarea și de când noi Primăria ar fi trebuit să luăm o măsură în acest sens. Nu s-a întâmplat acest lucru din păcate”, a mai spus vicele PNL.
Cătălina Lupașcu a mai spus că și-a propus să se ocupe de astfel de adrese care nu sunt duse la îndeplinire la timp pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor. (G.E.)
CITEȘTE:
 Vicele PNL atacă şi administrativ: vrea locuri de joacă şi nu irigaţii în Parcul Tineretului