Cătălina despre marele bărbat al Primăriei : Răzbunarea este a celor cu minte puțină

Viceprimarul  municipiului Cătălina Lupașcu a aflat luni dimineață, cu aproximativ o săptămână jumătate înainte, că trebuie să se ocupe de organizarea Summer Fest din acest an, sarcina fiindu-i trasată  prin dispoziție, de primar.

 

Liberala a declarat că astfel de decizii îi sunt specifice primarului care s-a obișnuit fie să dispară din peisaj pe la București, fie să se joace de-a administrația.
”Acum câteva minute am primit dispoziția dlui primar, aș putea spune marele bărbat al Primăriei municipiului Botoșani prin care a desemnat delegarea către mine a desfășurării activităților cultural artistice din cadrul Summer Fest. Este o dispoziție seacă, dată cu foarte puțin timp înainte, practic este o săptămână și jumătate timp în care va trebui să organizez aceste manifestări cultural artistice având în vedere că în coordonarea mea am doar instituțiile de cultură, cadastrul, urbanismul și patrimoniul”, a declarat Cătălina Lupașcu, viceprimarul municipiului Botoșani.
Și dacă Ovidiu Portariuc s-a zbătut în ședința de Consiliu Local pentru organizarea acestui festival destinat botoșănenilor, în cele din urmă, din cauza locației dar și a faptului că ar urma să identifice sponsori se pare că i-a mai trecut din îngrijorarea privind starea cetățenilor.
Dl primar face ceea ce a făcut întotdeauna, după ce acum două săptămâni asistam la declarațiile domniei sale că va rezolva totul indiferent de ce s-a întâmplat în ședința de Consiliu Local, va fi cel care va organiza această activitate pentru botoșăneni, după care dispare din peisajul botoșănean câteva zile, cum de altfel a făcut în ultima perioadă și se gândește cu o săptămână și jumătate înainte având în vedere că nu a întreprins nimic în această perioadă pentru realizarea acestui proiect să dea vine pe cine altcineva decât pe cei din opoziție”, a mai spus viceprimarul.
Cătălina Lupașcu a mai adăugat că dispoziție primarului poate fi catalogată în diverse moduri, nici unul în favoarea lui Ovidiu Portariuc însă.
Urmează să mă consult cu colegii mei consilieri locali și să vedem cum vom acționa în urma acestei dispoziții. Nu știu dacă este o răzbunare pentru că atunci m-aș gândi la un proverb răzbunarea este arma celui cu puțină minte. Nu cred că este un act de răzbunare ci este incompetența dlui primar în a realiza un act administrativ de calitate. Dlui nu înțelege faptul că o asemenea activitate cultural artistică pentru a fi de calitate necesită o pregătire cu mult timp înainte astfel încât să beneficieze și de partea de publicitate și de participarea cât mai multor ONG-uri și nu numai. Nu reflectă altceva decât modul în care privește dl primar administrația publică locală”, a încheiat Cătălina Lupașcu. (G.E.)
Summer Fest se va desfășura în perioada 21 – 24 august în Centrul Vechi al orașului. (G.E.)
CITEȘTE:
 Portariuc a rezolvat-o cu Summer Fest – I l-a dat colegei din Primărie