Cătălina, atac universitar la Doinița: Ce studii aveţi doamna senator?

 

Criticile pe care senatorul Doina Federovici le-a adus astăzi preşedintelui Consiliului Judeţean şi al PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, pe seama descentralizării, nu au rămas fără reacţie. Viceprimarul Cătălina Lupaşcu, liderul municipal al Organizaţiei Femeilor Liberale a trimis un comunicat de presă plin de reproşuri la adresa şefei Organizaţiei Femeilor Social-Democrate. Îl redăm integral mai jos, cu precizarea că intertitlurile ne aparţin.

catalina lupascu descentralizare doina federovici

Senatoarea ar fi ba șef la Drumuri, ba preşedintele Camerei de Comerţ, ba s-ar ocupa de investitori

Având în vedere declaraţiile doamnei senator Doina Federovici referitoare la problemele judeţului, şi, în ultimă instanţă, referindu-mă la declaraţia dumneai privind descentralizarea, nu pot să nu fac următoarele remarci:
Este foarte bine că în politica românească, respectiv botoşăneană sunt şi femei, femei implicate activ mai ales prin funcţiile publice pe care le deţin. Dar trebuie totuşi să facem diferenţa între femeia din afara politicii, care reprezintă femeia de zi cu zi, şi femeia din politică, care are rolul de a urmări cu atenţie şi a rezolva ceea ce a promis electoratului.
De aceea, vreau să o întreb public pe doamna politician Doina Federovici dacă ştie exact pe ce poziţie a candidat, pentru că, din câte ştiu eu, dumneaei este senator.  Aşadar nu înţeleg toate aceste ieşiri publice ale dumneaei, aceste metamorfozări, ba în şef al Secţiei Drumuri Naţionale care asfaltează drumurile naţionale, ba în preşedinte de Consiliu Judeţean, şi care face drumurile judeţene, ba în preşedintele Camerei de Comerţ şi care se ocupă de investitori. Mai nou, este şi economist, analizează bugete. Vă rog să spuneţi public, ce studii aveţi, doamna senator, pentru că observ că vă pricepeţi şi la buget, buget care, totuşi, a fost fundamentat de-a lungul anilor de mari economişti.

„Vă recomand să citiţi regulamentul Senatului”

Dumneavoastră ştiţi cu se ocupă Senatul? Vă recomand să citiţi regulamentul Senatului şi să vedeţi ce atribuţii aveţi prin funcţia publică pe care o ocupaţi şi nu să vă daţi cu părerea despre orice consideraţi că vă facevizibilă în mass-media.
Doamna senator deja şi-a făcut un obicei în a ieşi public şi a-şi da cu părerea despre orice fără a avea argumente solide, bazate pe litera legii. Astfel a procedat şi astăzi referitor la prevederile viitoarei legii privind descentralizarea, făcând tot felul de declaraţii fără fundament.
Aşadar,arătăm că art VI(1), din proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de descentralizare, prevede că “până la adoptarea hotărârilor consiliilor judeţene prin care se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare şi organigrama instituţiilor publice de interes public judeţean înfiinţate în baza prezentei legi le sunt aplicabile dispoziţiile actelor normative de înfiinţare în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi”.

Ţurcanu ar avea dreptul să pună directori la instituţiile descentralizate

Astfel, de exemplu, potrivit art. 9 din HG nr. 1000/2012, privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, directorul executiv este numit prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, de aici rezultă că preşedintele Consiliului Judeţean poate numi, prin dispoziţie, directorul interimar al noii structuri. Facem precizarea că articolul 3 , cap.II, titlul VI din proiectul de lege privind descentralizarea referitor la numirea prin hotărâre de Consiliu Judeţean a directorului Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului se referă la numirea definitivă a directorului pe post, şi nu la cea interimară.
Declaraţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani privind numirea unor noi directori la instituţiile respective s-au referit la perioada de interimat, urmând ca, în condiţiile legii, să se organizeze concursurile pentru posturile de conducere. 
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Senatoarea sare cu directorii la gâtul lui Ţurcanu: Are studii în acest domeniu?