Cătălin Golofca, în lotul lărgit al naționalei României pentru meciurile din preliminariile Mondialului

Deși criticat de presa sportivă după primele două meciuri la FCSB, Cătălin Golofca a fost convocat în premieră la naționala României. Fostul atacant de bandă al FC Botoșani face parte din lotul lărgit al tricolorilor.

 

Selecționerul Christoph Daum a anunțat lotul României pentru meciurile cu Armenia și Muntenegru, din preliminariile Campionatului Mondial din 2018.


Pentru aceste meciuri, Daum a făcut câteva convocări surprinzătoare. Steliano Filip, fundașul stânga al lui Dinamo, este la lot, deși a avut evoluții dezamăgitoare la Dinamo. În plus, Ciprian Deac a fost și el convocat. Portarul de la FCSB, Florin Niță, i-a luat fața lui Silviu Lung jr., portarul lui Kayserispor, și va fi al treilea goalkeeper al României.


Deși nu joacă la Reading, Adi Popa a fost convocat, în timp ce Constantin Budescu nu este în lotul de 23 de jucători, fiind pe lista adițională. Pe lista adițională se mai află jucători precum Cătălin Golofca, Florin Tănase, George Pușcaș, Nedelcearu și Rotariu.


Lot principal


Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 44/0), Costel Pantilimon (Watford, 25/0), Florin Niță (FCSB, 0/0)

Fundași: Bogdan Țîru (FC Viitorul, 2/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 47/0), Valerică Găman (Karabükspor, 13/1), Alin Toșca (Betis, 7/0), Romario Benzar (FCSB, 7/0), Steliano Filip (Dinamo, 7/0), Cristian Ganea (FC Viitorul, 1/0), Sergiu Hanca (Dinamo, 2/0)

Mijlocași: Eric Bicfalvi (FC Ural, 4/0), Răzvan Marin (Standard, 7/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 14/6), Mihai Pintilii (FCSB, 36/1), Alexandru Băluță (CSU Craiova, 1/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 11/0), Alexandru Maxim (Mainz, 27/1)

Atacanți: Andrei Ivan (FC Krasnodar, 5/0), Alexandru Chipciu (Anderlecht, 28/4), Bogdan Stancu (Bursaspor, 50/14), Florin Andone (Deportivo, 15/1), Adrian Popa (Reading, 21/3)

Lista adițională


Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 10/0), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb, 17/0), Ionuț Nedelcearu (Dinamo, 0/0), Dragoș Nedelcu (FCSB, 1/0), Constantin Budescu (FCSB, 4/2), Dorin Rotariu (Club Brugge, 4/0), Gheorghe Grozav (Karabükspor, 15/3), George Pușcaș (Benevento, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 2/0), Cătălin Golofca (FCSB, 0/0).

 

 


DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

 

download from google play download from apple store