Cătălin Buhăianu și-a blocat blogul cu Uniunea Socialist Leşinată

 

La scurt timp după ce şi-a anunţat decizia de a trece în rândul membrilor Partidului Social Democrat, deputatul Cătălin Buhăianu şi-a blocat propriul blog prin intermediul căruia nu în puţin rânduri  şi-a exprimat opinii politice sau a avut diverse atacuri la adresa formaţiunilor politice adverse.

Ultima postare a fostului democrat liberal pe blogul său personal fusese cu puţin timp înainte de derularea alegerilor locale când, Cătălin Buhăianu sub titlul „Am ieşit prin oraş şi ştiu cu cine să votez” îşi exprimase opinia cu privire la scrutinul din 10 iunie. La aproximativ o lună distanţă, blogul lui Cătălin Buhăianu nu a mai fost public.
Postările deputatului pe pagina electronică erau la intervale regulate şi adesea stârneau reacţii din partea celor vizaţi. Astfel, pe data de 29 aprilie 2012, Cătălin Buhăianu anunţa căderea Guvernului PDL şi critica modul în care au preluat guvernarea liderii USL de la centru.

Guvernul PDL a căzut. Nimic mai normal în jocul democratic de pe scena politică. Ponta desemnat prim ministru, foarte bine şi îi doresc mult succes şi să nu facă ţăndări minimul de stabilitate la care a ajuns România cu multe eforturi din partea românilor.
Un lucru însă mă surprinde în mod direct şi mă dezamăgeşte…Sub sloganul „la vremuri noi, tot noi” aflu cu surprindere faptul că pentru Ministerul Educaţiei sunt propuşi Andrei Marga şi Ecaterina Andronescu!?! Adică după ce au fost miniştri chiar de mai multe ori şi au făcut varză sistemul de educaţie din România, tot ei vor fi miniştri?
Mă dezamăgeşte Victor pentru că l-am auzit de nenumărate ori vorbind de noua generaţie de politicieni, că tinerii trebuie să reformeze politica românească. Prin propunerile pe care le-am văzut în presă, Ponta dovedeşte faptul că a rămas sclavul baronilor din PSD…
A, şi încă ceva: acum Antonescu rămâne uşor pe lângă tuşă …O să mai vorbim oare de USL?”
, a postat Cătălin Buhăianu pe blogul său.
21 septembrie 2011
Deputatul PDL Cătălin Buhăianu îşi exprima punctul de vedere vis a vis de unele declaraţii lansate de membrii USL cu privire la înfiinţarea unei universităţi la Botoşani. El şi-a publicat propria opinie şi pe blogul său personal unde îi răspunde de această dată liberalului Gheorghe Sorescu care s-ar fi lansat în declaraţii „superficiale”. Printre altele deputatul PDL susţine  – „din păcate atunci când mă adresez direct sau răspund membrilor USL Botoşani, am senzaţia că vorbesc cu nişte manechine de plastic. Par că se mişcă şi sunt vii, dar sunt goi pe dinăuntru”, se arăta în postarea deputatului.
4 august 2011
Doamne, nici vacanța parlamentară nu-mi tihnește… Sincer, nu știu ce să mai zic de “colegii” mei politicieni bot’șăneni din Opozitie… Oare să fie atât de lipsiți de viziune, proiecte concrete, înțelepciune politică și (nu în cele din urmă!) “bun-simț” (tot în sens politic…)??? Am citit astăzi în presa locala un articol în care micro-liderii micro-locali ai micro-UniuniiSocialistLeșinate se trezesc vorbind (din nou) fără să știe în ce parte e ușa de la salon! Cică Țurcanu și cu Marcu (dacă nu știți cine sunt, nu mă mir…) au fiecare peste 25% deasupra oricărui candidat PDL la CJ Botoșani!!! Nu mai comentez că ei câștigă și primăria Botoșani!
Oamenii ăștia chiar nu au nici un simț al realității (poate doar al Antenei 3)… Marcu aproape ca nu există public, are o notorietate comparabilă cu marja de eroare din sondaje. Nu mai vorbesc de activitatea lui politică… Cred ca nici nu știe ce trebuie sa facă un politician! Cu Țurcanu e altă poveste! Știe tot poporul cine este “liberalul” (să nu fereasca Sfântu’ să vă imaginați vr’un lord britanic…!!!) Țurcanu. Este acel personaj pseudo-politic care a reușit performanța să scoată din PNL BT, în pumni (la propriu!), mai toți oamenii cu bacalaureat!
Nu a trecut nici o lună de când am promis că nu mă mai leg de sondajele tâmpiaiuristice lansate de UniuneaSocialistLeșinata… Dar uite, ca Bălănel și Miaunel de USL BT (vezi foto!) mă forțează să îmi întrerup masa ca sa mă prăbușesc de râs la auzul frazelor aproape gramate transmise de… vezi iar foto! Mă tem că au să dispară din politică și nu o să mai am subiect sa mă mai mir de lipsa de logică și bun simț al unor personaje din șanțul politicii românești.

30 iunie 2011
În ţările civilizate sondajele de opinie au un rol foarte important pentru că sunt nişte instrumente ştiinţifice, relativ precise, de analiza a societăţii. La noi, ca şi în ţările sud-americane, sunt nişte instrumente de manipulare şi de influenţare a opiniei publice. Mai mult, tot strigând “lupul” aiurea, sondajele de opinie au ajuns complet decredibilizate în ochii oamenilor”, este începutul unei alte postări pe blog a deputatului Cătălin Buhăianu.
În cadrul acesteia democrat-liberalul critica reprezentanţii USL pentru prezentarea a tot felul de sondaje din care ar reieşi că se află în topul preferinţelor electoratului botoşănean. În opinia fostului PDL-ist  rezultatele făcute publice erau contrafăcute şi nici măcar zâmbete nu mai stârneau, ci doar milă. Ţinta directă a vicepreşedintelui PDL Botoşani de atunci a fost liderul judeţean al PSD. Senatorul PSD, Gheorghe Marcu este catargul alianţei contra-naturii (USL) Botoşani. Tot el este cel care tot dă publicităţii sondaje de opinie care mai de care mai extraterestre. Nu o să comentez aiurelile de competiţii de candidaţi din interiorul USL fiindcă rufele rupte, cârpite şi mai ales murdare nu se publică în ziare! Ceea ce am observat, totuşi, din toata aiureala de comunicare publică a USL Botoşani este că useliştii încep să se apropie de realitate. Nu ştiu dacă le revine bun simţul fiindcă îi cearta nevestele acasă sau pentru că îi arată oamenii cu degetul pe stradă. Important este că uşor, uşor, încep să nu mai mintă chiar aşa de aiuritor”, scria Buhăianu pe http://catalinbuhaianu.wordpress.com/ .
„Chiar şi 30% pentru USL pare cam mult”
Preşedintele  PSD Botoşani a anunţat pe 20 mai că USL are 80% la Botoşani, iar în iunie 60%! „Ori a fost nevoit Marcu să îşi scurteze nasul de Pinocchio, ori proiectele de săpun ale USL încep să se spargă în capul lor! Eu propun să mai aşteptăm un pic până să ne cumpărăm cu toţii steaguri roşii, fiindcă în alte 3 luni se vor apropia de procentul lor real! Totuşi, la Botoşani, unde proiectele sunt puse în aplicare de PDL aşa cum trebuie, chiar şi 30% pentru USL pare cam mult…”, mai arăta deputatul. El crede că le-a făcut un compliment USL-iştilor prin postarea sa deoarece „Pinocchio e clar un personaj mult mai cunoscut decât vor ajunge vreodată useliştii botoşăneni!
6 iunie 2011
La Botoşani haosul e complet! PSD se ceartă ca la uşa cortului cu PNL, dar se rup şi între ei, în partid pentru că nu mai ştiu ce să mai facă să simuleze iniţiative coerente pentru Botoşani. Vin cu atacuri informatice, cu modificări genetice, caută micro-organisme prin praf… Ne aşteptăm să apară şi cu un lighean pe post de farfurie zburătoare! PNL pune la bătaie mii de mioare şi ciobani, evident reprezentanţi ai dreptei liberale, conservatoare, simbol al capitalismului, dezvoltării individuale şi a promovării potenţialului uman!”. PDL-istul insistă asupra faptului că eliminarea celui de al doilea tur de scrutin ar aduce economii de 100 de milioane de euro la buget şi că, la Botoşani, PNL nu vrea să meargă cu PSD în alegeri.
„USL este o uniune contra naturii…”
„Chiar dacă dl. Ţurcanu nu înţelege foarte multă teorie şi ideologie politică liberală, instinctele puternice de om al pământului îl fac să îşi dea seama că USL este o uniune contra naturii…”, mai arată Cătălin Buhăianu. El nu îl uită nici pe aspirantul social-democrat la funcţia de primar al municipiului Botoşani. „În final, vreau să atrag atenţia şi asupra d-lui Oprişanu (şi d-lui a pierdut alegeri după alegeri!). A constatat că nu are nici un subiect de critică la adresa activităţii primarului Cătălin Flutur şi a intrat în panică pentru că, în calitate de candidat la Primărie, trebuie să critice, să stârnească nemulţumire! Surpriză! Nu are subiecte! Atunci s-a gândit să acuze Primăria că din cauza că se fac în oras investiţii, reparaţii, îmbunătăţiri ale infrastructurii, botoşănenii se îmbolnăvesc”
. Concluzia democrat-liberalului era că USL Botoşani nu are oameni capabili să intre într-o luptă electorală bazata pe proiecte reale şi realizări.