O duminică liniștită s-a transformat într-un adevărat scandal în stradă într-o comună din Botoșani, când mai mulți bărbați s-au încăierat într-un conflict cu greu potolit.
S-a întâmplat la Copălău astăzi, 30 august 2015, puțin după ora la care creștinii părăsesc bisericile și merg spre casă. Un grup de bărbați, din câte se pare de etnie romă, a pornit discuții aprinse și de aici, la o încăierere în toată regula, n-a fost decât un pas.
Spiritele s-au încins într-atât încât cei care au asistat la întreaga scenă, au apelat srviciul de urgență 112, neavând cuvinte să descrie zarva care se iscase din senin, așa că au solicitat ajutor medical având în vedere starea agitată a celor implicați. Inițial, martorii care au efectuat apelul au raportat un accident soldat cu victime, dar imediat după și-au dat seama că „accidentații” sunt de fapt victimele propriei nestăpâniri de sine. Din câte se pare, bătăușii și-ar fi spart capetele și și-ar fi provocat multiple leziuni în toată „aventura” de duminică.
Conflicte spontane mai ales în mediul rural au loc în mod frecvent, și în cazuri rarisime se termină în mod tragic. Un exemplu elocvent este moartea violentă a tânărului de 26 de ani din comuna Tudora, care se stingea la începutul lunii august sub loviturile de cuțit aplicate cu sânge rece de un consătean.
(C.B.)