Câtă nedreptate! AJUTOR cerut pentru trei elevi botoșăneni : Caiete studențești, cu 48 de file și coli de scris pentru referate

Oficial sistemul educațional din România este gratuit și ar trebui ca toți copiii să aibă șanse egale la procesul de învățământ. Însă între elevii din mediul urban și cei din rural, în continuare se cască o prăpastie uriașă. S-a ajuns la situația în care o mamă a trei copii din Botoșani să ceară ajutor pentru caiete. Pentru că, spune ea, banii chiar nu îi mai ajung.

 

Ea este Mihaela Burlacu, locuiește în comuna Românești și crește trei copii care CHIAR vor să învețe: Burlacu Marin Dorinel clasa a-XII-a, Burlacu Anamaria-Elena clasa a-XI-a si Burlacu Carmen-Andreea clasa a-IX-a.
Copiii fac naveta de la Românești la Ștefănești și plătesc zilnic 5-6 ron fiecare numai transportul. Nu mai punem celelalte cheltuieli, caiete, îmbrăcăminte, încălțăminte,pachețelul zilnic. Pana acum am mai vândut cereale dar anul acesta chiar nu cred că vom avea ce vinde”, este mesajul incredibil transmis de mama liceenilor.
Iar nevoile nu sunt extrem de costisitoare: caiete studențești,caiete 48 file, coli de scris pentru referate.
Banii familiei, culmea, în vremuri în care primarii PSD defilează și se pozează cu microbuze școlare pe la instituții și sedii de partide, se duc cu precădere pe naveta celor trei liceeni.
”Referitor la transport ar fi al treilea an de când plătim iar decontul se da la un procent de 30% și asta după 45 zile pe o singura luna și așa tot anul școlar. Să știți că am făcut demersuri încă din anul 2014 pentru alocarea microbuzelor școlare dar m-am lovit de ziduri. Cât de mult poate minți d-na Huncă de la ISJ Botoșani când spune că nu sunt probleme cu transportul elevilor.
Elevii din Românești nu sunt transportați nici de microbuzul din Românești nici de cel de la Ștefănești, sunt lăsați în voia sorții, fiecare să pentru a avea acces la școală. Accesul la învățământ nu este egal în Romania, cel puțin nu la Botoșani!
” mai scrie Mihaela Burlacu.
Spre final, mama celor trei liceeni oferă un număr de telefon și anume 0724433173 cu precizarea dureroasă: ”pot primi, nu pot suna deoarece nu am credit. Mulțumesc pentru înțelegere”.
(G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44173:Adolescenții care au legat școala de gard primesc o nouă șansă: FOTOGALERIE ]]