Cât de CURAT este locul unde se nasc mii de copii – RĂSPUNSUL unui medic

Anual, se nasc mii de copii botoșăneni. Unele femei preferă să mergă la alte spitale pentru confort și siguranță, altele aleg să rămână în Botoșani pentru a da naștere.

 

Se pare că Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean Mavromati este curată și igienizată ori de câte ori este nevoie. Cel puțin asta susține un medic de pe Secția de Neonatologie a Maternității.

 

”Se face autocontrolul săptămânal. Medicii de la prevenirea infecțiilor din spital vin și verifică anumite suprafețe. Multe, tot timpul le diversifică. De la aer, la incubatoare, la cântare, la mâinile personalului, stetoscoape. Personalul este controlat trimestrial, de patru ori pe an. Se face dezinfecția totală a salonului în care stau mama cu copilul, la zece zile. De exemplu, în saloanele rooming-in, unde mama stă cu copilul, după o naștere fără probleme, când mama pleacă după 3-4 zile se face dezinfecție atunci. O dezinfecție totală se face la câteva luni, atunci închidem tot sectorul, o dată la șase luni, un an,”

 

Carmen Zaboloteanu, medic neonatolog

 

De asemenea, la Terapie Intensivă se face dezinfecție, însă doar în perioadele mai libere, când nu sunt copii gravi bolnavi.

 

Trebuie precizat că deși în țară au fost zeci de cazuri de copii infectați cu bacteria stafilococ auriu din maternitate, la Botoșani nu a fost nici un caz, iar bebelușii sunt în siguranță.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store