Cascadorie la volan: De pe șosea s-a răsturnat în curte, a rupt un stâlp și a doborât un copac – FOTOGALERIE

Un bărbat în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier.

 

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, evenimentul s-a produs în această după-amiază în localitatea Victoria.


Autoturismul a lovit un copac de pe marginea drumului și a ajuns pe cupolă, într-o curte, unde a mai doborât un stâlp de electricitate și un arbore.


La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.


Pompierii l-au scos pe bărbat din autoturism. Acesta era conștient și a fost preluat de echipajul TIM - SMURD pentru a fi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.


Totodată, pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.