Una dintre cele mai reprezentative case din patrimoniul județului va fi reabilitată cu fonduri europene printr-un proiect transfrontalier România - Moldova.
Este vorba de Casa Memorială „George Enescu” din Liveni, administrată de Muzeul Județean de Istorie, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani.
Astăzi, managerul Muzeului Județean, Aurel Melniciuc, și reprezentantul firmei care a câștigat licitația, în prezența președintelui Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, au semnat contractul de lucrări, care se va întinde pe o durată de șase luni.
„Personalitatea lui George Enescu este una remarcabilă atât pentru cultura românească, dar și pentru cea europeană. În acest context, Consiliul Județean Botoșani, prin Muzeul Județean, a obținut o importantă finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea și restaurarea completă a casei marelui compozitor. Vorbim de o finanțare transfrontalieră de aproximativ 650 de mii de euro, iar partea de cofinanțare pe care o asigură Consiliul Județean este de peste 126 de mii de euro”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Aceasta le-a solicitat antreprenorilor să facă lucrări de calitate în timpul prevăzut în contract, pentru ca până la sfârșitul anului să se poată face inaugurarea.
„Casa Memorială «George Enescu» din Liveni este o moștenire de neprețuit și îmi doresc să fie pusă în valoare așa cum se cuvine. Vom reuși să facem toate acestea prin implementarea acestui proiect, vom readuce la viață casa «mică cu pridvor de lemn vopsit, unde se uscau funiile de ceapă la soare» așa cum și-o amintea marele compozitor în memoriile sale. Am convingerea că acesta este modul cel mai potrivit pentru a-i onora memoria și a-i cinsti marea creație”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Prin acest proiect se va restaura zidăria, tâmplăria de lemn, atât cea interioară, cât și cea exterioară și se vor reface pardoselile și acoperișul. De asemenea, se vor reface aleile, rigolele și platformele din piatră naturală.
Casa Memorială „George Enescu” nu a mai fost reabilitată din anii ’90, dar nici atunci nu au fost lucrări de anvergură.
Proiectul „History and Music – values that bring us together”, prin care se asigură finanțarea lucrărilor, vizează dezvoltarea economică și creșterea potențialului turistic al zonei eligibile transfrontaliere prin investiții comune în conservarea și restaurarea patrimoniului cultural și istoric din Rezervația Orheiul Vechi – Republica Moldova și Casa Memorială „George Enescu” Liveni. În același timp, proiectul urmărește organizarea de activități de promovare și evenimente culturale comune.