Casă cuprinsă de flăcări, vecinii au chemat pompierii 

Un incendiu violent s-a produs seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Epureni.  

 

Incendiu observat de vecini

 

Acoperișul unei case și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă. Vecinii au observat incendiul și au sunat după ajutor la 112.

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii de la Stația Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni.

Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la bunurile din celelalte trei încăperi ale locuinței. 

 

Pompierii au înlăturat pericolul de explozie, din interior fiind scoasă o butelie.

 

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul.

 

 

Cum să preveniţi un incendiu de natură electrică:

 

Verificaţi instalaţia electrică.La o instalaţie veche, există riscul de incendiu sau de avariere a aparatelor electrice din casă.

Nu faceți improvizaţii! Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot provoca incendii. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

Nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite!
În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, va trebui să cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/a întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective.

Nu suprasolicitaţi o priză! Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent.

Marcaţi fiecare priză! Dacă nu sunteţi singurul locatar al spaţiului respectiv, este foarte important să cunoașteți tipul prizei. În momentul în care conectaţi un consumator mare la o priză fără împământare, există riscul ca surplusul de curent să ducă la arderea aparatului sau la electrocutarea celor din jur.

Folosiţi aparatele corespunzător! Este foarte important să folosiţi aparatele electrice şi electrocasnice conform manualului cu instrucţiuni. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzeste foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist.