Iar această investiție poate fi posibilă tocmai pentru că Uniunea Europeană oferă bani cu această destinație.
Primăria Botoșani lucrează la acest moment la identificarea zonelor din oraș care sunt considerate defavorizate.
Acolo se pot face investiții pentru a se crea locuri care să se preteze la activități de petrecere a timpului liber, de agrement, cu terenuri de joacă pentru copii.
”Ne gândim intens și sigur va intra în proiectul nostru zona Cișmea pentru că acolo avem o zonă care s-a dezvoltat mult în ultimul timp, vorbim de blocurile ANL, blocurile sociale și acele terenuri pe care noi le-am oferit tinerilor care și-au făcut case pe loturile de 250 mp”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Tot acolo, ar urma să se construiască și o nouă creșă municipală având în vedere că este o zonă cu extrem de multe familii tinere cu copii mici.
”Am făcut o serie de demersuri, pe axa 4.4 din POR unde avem alocați 1,8 milioane de euro și foarte important pentru noi, din acești bani vom mai face o creșă municipală în completarea grădiniței din zona Cișmea unde avem foarte multe familii tinere și este o zonă în dezvoltare”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Tot în cadrul Programului Operațional Regional, Primăria Botoșani pregătește proiecte pe componenta educațională pentru reabilitarea grădiniței din Parcul Tineretului și a unui liceu tehnologic.