Cartel Alfa în căutare de jurist cu experienţă

 

Filiala Judeţeană Cartel Alfa Botoşani a primit aprobare de la forurile centrale pentru angajarea unui jurist în cadrul organizaţiei. Acesta va fi remunerat financiar în funcţie de experienţa dobîndită în domeniu şi va fi plătit direct de Cartel Alfa Bucureşti. În atare condiţii, Marius Oroşanu, cel care se ocupa şi de activitatea juridică va rămîne doar cu partea de coordonare a Filialei, în calitate de preşedinte.
Avînd în vedere numărul însemnat de acţiuni în instanţă care au fost şi vor fi demarate în special privind reîncadrarea în legea unică de salarizarea pentru anul în curs dar şi a diminuării salariilor cu 25 de puncte procentuale, conducerea Cartel Alfa a făcut mai multe solicitări la Bucureşti pentru aprobarea unui post de jurist la Botoşani. Doleanţe care au fost în cele din urmă îndeplinite. « Am făcut solicitări de mai multe ori, un an de zile tot am solicitat prin numeroase adrese dar de fiecare dată cei de la Bucureşti ne-au comunicat că se va avea în vedere poate pentru anul viitor în funcţie de bugetul care va fi. Acum avînd în vedere cpă din ce în ce mai mulţi salariaţi inclusiv din Cartel Alfa doresc să dea în judecată angajatorii pentru drepturile pe care nu le-au obţinut la nivelul cuvenit, am revenit cu adresa şi am primit oficial că ni s-a aprobat postul de consilier juridic la Filială », a declarat Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani. Deocamdată însă nu a fost stabilită data concursului însă acest aspect urmează a fi stabilit în perioada imediat următoare. Una dintre condiţiile principale pentru persoana care va fi încadrată pe postul de consilier juridic este ca aceasta să fie din Botoşani, cu toate că va fi salariat al Cartel Alfa Botoşani. Concursul şi tematica acestuia vor fi stabilite de liderii naţionali ai confederaţiei. « Vor fi două probe, una scrisă iar probabil primii trei de la proba scrisă în ordinea mediilor vor participa la interviu la Bucureşti. Proba scrisă va avea loc la Botoşani », a mai spus Marius Oroşanu. Sindicalistul a afirmat că salariul lunar al consilierului juridic va fi stabilit în funcţie de experienţă şi poate fi cuprins între 1.100 de lei şi 1.400 de lei, sau chiar şi mai mult, în cazul în care vechimea în domeniu este una îndelungată.