Carne de mici şi vin expirate retrase de pe rafturi de Protecţia Consumatorilor

 

În urma unui control tematic efectuat de comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), efectuat în perioada din înaintea sărbătorilor pascale mai mulţi agenţi economici s-au ales cu amenzi.
În timpul verificărilor au fost găsite produse expirate, respectiv, carne de mici şi vin care au fost retrase de la comercializare şi distruse. De asemenea, au mai fost întâlnite şi probleme legate de nerespectarea afişării preţurilor la produse.
 „Am efectuat un control tematic privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, modul de etichetare, prezentare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale”, a declarat Mirel Rogalschi comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Botoşani.  Au fost verificaţi un număr de 32 de operatori economici şi s-au depistat 26 de abateri. În urma verificărilor au fost aplicate 14 avertismente şi 10 amenzi contravenţionale în valoare totală de 40.000 de lei.
CITEŞTE:
 Protecţia Consumatorilor: amenzi pentru peşte fără preţ