Capul reţelei de incendiatori „plimbare cu mascaţii” prin oraş: FOTO&VIDEO

 

Unul dintre incendiatorii de maşini care a terorizat oraşul pe timpul nopţii în luna mai a anului trecut dând foc la autoturisme parcate a ajuns pe mâna oamenilor legii. El a fost preluat de la autorităţile germane şi a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. În cursul acestei dimineţi, anchetatorii l-au condus la o reconstituire în teren.

Sub supravegherea procurorului, Antonio Mihai Mănucă le-a indicat poliţiştilor atât locaţiile unde a acţionat cât şi traseele urmate în miez de noapte pentru a-şi pune planurile în practică. Una dintre zonele în care a fost condus de lucrătorii IPJ a fost în zona Pacea unde a fost incendiată o primă maşină. Însoţit de mascaţi, cel care este considerat capul reţelei de incendiatori i-a condus pe oamenii legii inclusiv prin cimitir, acesta fiind traseul urmat într-una din nopţile în care a acţionat. Ulterior, el le-a arătat mai multe zone din oraş unde a incendiat autoturisme.

Mandatul de arestare preventivă pe numele lui Antonio Mihai Mănucă, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Flămânzi, a fost emis de către Judecătoria Botoşani în data de 23 aprilie 2013. Tânărul fără ocupaţie şi fără antecedente penale este acuzat pentru cinci infracţiuni de distrugere. Mai exact, în luna mai a anului trecut, Mănucă a distrus prin incendiere cinci maşini din municipiu acţionând la cererea expresă a lui Ioan Cristian Oloieru. Astfel, în noaptea de 9 spre 10 mai 2012 a dat foc unui BMW iar în noaptea de 10 spre 11 mai unei maşini marca Mazda dar şi unui Audi, toate trei vehicule având acelaşi proprietar. Ulterior, în noaptea de 12 spre 13 mai 2012 Mănucă a incendiat un Mercedes Benz pentru ca în zorii zilei de 17 mai să provoace un incendiu la un autoturism Opel Astra.



Antonio Mihai Mănucă a dat foc la cele cinci maşini menţionate fiind ajutat de o altă persoană, respectiv Constantin Barbu. „Întrucât cel în cauză s-a sustras de la executarea mandatului de arestare preventivă s-a solicitat urmărirea internaţională precum şi emiterea mandatului european de arestare”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani. Drept urmare, Antonio Mihai Mănucă a fost identificat de către autorităţile germane iar pe data de 26 iunie 2013 el a fost extrădat, fiind preluat de poliţiştii botoşăneni de pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti. A doua zi el a fost prezentat în faţa instanţei de judecată care a confirmat mandatul de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.
CITEŞTE:
 Incendiatorii maşinilor în miez de noapte au fost identificaţi
[[galerie-foto]]