Indicele de poluare face referire la particulele PM 2,5 - considerate a fi cele mai nocive pentru organism, întrucât pătrund adânc în plămâni.
Centralizarea datelor pe anul 2019, privind indicii de poluare din întreaga lume, a fost realizată de AirVisual.
Din România au fost incluse șapte orașe și o comună, printre acestea figurând și Botoșaniul. Pe primul loc în topul celor mai poluate localități se află comuna Braniștea (jud. Galați). În schimb, Iașul continuă să ocupe prima poziție în topul orașelor (la fel ca în 2018), fiind urmat de București, Brașov, Cluj-Napoca, Măgurele, Botoșani și Baia Mare.
Indicele face referire la particulele PM 2,5, particule care sunt generate din arderi, în special de la mașini. Aceste particule sunt considerate cele mai nocive pentru organism: pulberile au maximum 2,5 microni (circa 3% din diametrul unui fir de păr) și pătrund adânc în plămâni, fiind mai periculoase pentru sănătate decât cele din categoria PM 10 (particule de praf) şi pot provoca de 10 ori mai multe afecţiuni.
Potrivit AirVisual, citat de apix.ro, nivelul de poluare este moderat la Iași, la fel ca în celelalte orașe din țară măsurate (inclusiv Botoșani), cu excepția municipiului Baia Mare, unde calitatea aerului este considerată „bună”. În Europa, Iașul se situează pe locul 55 din aproape 1.200 de orașe incluse în raportul AirVisual. Cel mai puțin poluat este un municipiu din Spania (Villalba de Guardo) cu un indice de 3,8. În schimb, cel mai poluat oraș este Lukavac din Bosnia (39,9).
Important: datele utilizate de AirVisual în întocmirea raportului sunt cele oficiale, de la stațiile de monitorizare disponibile în oraș.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: