Capii PSD, de dimineaţă la Tribunal pentru un proces de 10 milioane euro cu CJ-ul

 

Mai mulţi consilieri judeţeni PSD împreună cu senatorul Gheorghe Marcu s-au prezentat joi dimineaţă la Tribunalul Botoşani pentru un litigiu financiar uriaş cu Consiliul Judeţean. Social-democraţii au cerut în instanţă anularea hotărârii 1/2011 privind împărţirea banilor pe localităţi de către CJ, considerând că acest lucru s-a făcut inechitabil.

În luna ianuarie, când s-au distribuit peste 40 de milioane de lei, câte aproximativ 45% din fonduri au fost direcţionate spre primăriile conduse de PDL-işti şi PNL-işti şi numai în jur de 10% au ajuns la localităţile conduse de PSD-işti. Deşi hotărârea în cauză a fost atacată încă din iarnă, primul termen a fost fixat abia pentru data de 9 iunie. La acesta s-au prezentat preşedintele PSD Botoşani, vicepreşedintele CJ Mihai Aroşoaie şi consilierii judeţeni Constantin Manolache, Narcis Ştefan şi Mihai Jâtăraşu. Social-democraţii au cerut instanţei suspendarea aplicării HCJ 1/2011 până la terminarea procesului pe fond, iar judectărorul a fixat un nou termen în ultima decadă a acestei luni. „Ştiţi foarte bine că în data de 11 ianuarie, când a avut loc acea alocare către autorităţile locale a sumelor defalcate din bugetul de stat, am spus că nu s-a făcut corect, moral şi legal, încălcându-se prevederile legii 273 a finanţelor publice locale (…). Noi ne exprimăm speranţa că decizia instanţei va fi în conformitate cu modul nostru în care am crezut că este corect să fie alocaţi banii autorităţilor locale. Banii au fost repartizaţi subiectiv, ca să nu folosim alte expresii şi sperăm ca instanţa va lua o decizie în conformitate cu prevederile legale”, a afirmat senatorul Marcu. La proces CJ a fost reprezentat de Amalia Marian, directorul direcţiei juridice a Consiliului.