PSD-iştii botoşăneni au identificat 13 posibili candidaţi la funcţia de primar al Răchiţiului. Ei realizează în acest zile un sondaj privind favoriţii la cîştigarea alegerilor din localitate în care au fost incluşi o mulţime de oameni din comună. La finalizarea acestuia social-democraţii ar urma să îşi nominalizeze persoana pe care o susţin la scrutin. „Cred că săptămîna viitoare vom avea un candidat”, a afirmat Gheorghe Marcu, preşedintele PSD Botoşani. Potrivit social-democraţilor, nu toţi cei care au fost incluşi în sondaj sînt membri ai PSD. Pe de altă parte, senatorul a anunţat că PSD şi PC vor avea candidaţi proprii, iar în turul al doilea, dacă va accede doar unul din oamenii pe care îi susţin, ambele formaţiuni îl vor spijini pe acela.
Alegerile din Răchiţi trebuie organizate după decesul primarului Toader Buliga. Potrivit legii, ele ar urma să aibă loc în maxim trei luni de zile.