Candidat la Senat, despre noii vicepreședinți ai CJ: Am fost oripilat de modul cum PSD-ul a votat împreună cu PNL-ul

Cristian Petrescu, candidatul PMP Botoșani la Senat a criticat modul cum au votat liberalii vicepreședinții Consiliului Județean, în speță pe Bogdan Dăscălescu.

 

Cristian Petrescu a acuzat un blat între cele două partide:

 

`Am fost oripilat de modul cum PSD-ul a votat împreună cu PNL-ul sau invers în Consiliul Județean când s-a stabilit vicepreședintele de Consiliu Județean, cel propus de ALDE. O mai bună dovadă că împart aceleași locuri și aceeași dorință de a promova incompetenți sau oameni care nu au ce să caute în pozițiile respective nu cred că există. Nu e posibil să spui că tu PNL-ul vrei să schimbi tot și de fapt să votezi împreună cu PSD-ul. Din punctul meu de vedere, ca om politic, așa ceva este inacceptabil. Și cred că acea conducere centrală a PNL-ului ar trebui să ia atitudine față de conducerea locală pentru modul în care a înțeles să voteze în Consiliul Județean”,

Cristian Petrescu, candidat PMP Senat.

 

Cristian Petrescu a susținut că acest blat a ținut atâția ani județul în sărăcie.  Și a declarat că PMP-ul și-a propus să dezvolte cu adevărat Botoșaniul.

 

„Vrem să dezvoltăm Botoșaniul, de asta avem un fost ministru al Dezvoltării candidat la Senat și împreună cu toți ceilalți colegi eu sunt sigur că vom reuși. Oamenii vor înțelege că dacă vor cu adevărat dezvoltare este momentul să voteze PMP, dacă foștii senatori și deputați cei care au condus județul și-ar fi făcut treaba așa cum trebuie și acum Botoșaniul ar fi avut un nivel de dezvoltare la nivelul Clujului sau Bihorului eu nu aș mai fi avut de ce să vin aici”,

Cristian Petrescu, candidat PMP Senat.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store