Situație mai puțin obișnuită regăsită la Botoșani într-una din unitățile aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin Instituția Prefectului.
Comisarul Marian Ciornea, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) susține că a depistat mai multe practici la limita legii, din partea instructorilor auto.
Una ar fi importul de candidați din alte județe, unii apelând la instructori chiar să îi primească în spațiu cu actele de identitate pentru a putea da examenul la Botoșani.
Chiar șeful de la Permise a dat de un astfel de caz.
„Noi am sesizat, am adus și la cunoștința școlilor de șoferi aspectul acesta, am rugat să se renunțe la această practică. Eu personal am întâlnit la o audiență în urmă cu două, trei săptămâni, un domn din județul Iași, cu reședință în Botoșani, solicitând examinarea un pic mai rapidă la proba practică, pe considerentul că la un examen anterior nu s-a putut prezenta din cauza unui deces în familie”,
cms. Marian Ciornea, șeful SPCRPCIV
După ce a aprofundat spusele candidatului, Marian Ciornea și-a dat seama că de fapt a fost mințit de acesta, însă la mijloc ar fi fost tocmai instructorul lui.
„Era o invenție, în discuția cu el și din verificarea dosarului am constatat că de fapt acel om se prezentase la examen, a fost consiliat de instructor să spună că de fapt el nu s-a putut prezenta din acel motiv și urma să-i expire dosarul. Când am aprofundat discuția cu el pe tema reședinței, din păcate mi-a confirmat că el are reședința la domiciul acelui instructor. Ceea ce mi se pare o chestiune cel puțin nepotrivită”,
cms. Marian Ciornea, șeful SPCRPCIV
Toate aceste lucruri au fost făcute publice la ședința comisiei de siguranță rutieră de la Prefectură. Ultima din acest an.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL: