Duminică, pe teritoriul județului Botoșani s-au produs 12 incendii în mai puțin de 10 ore.
Ștefănești, Bajura, Roma, Copălău, Nicșeni, Răchiți, Cordăreni, Coțușca, Cristești, Frumușica, Tudor Vladimirescu (Avrămeni) și Pomârla sunt localitățile unde au avut loc aceste evenimente. Incendiile produse la Copălău, Roma, Bajura și Ștefănești au fost stinse de pompierii militari și voluntari. În celelalte localități au intervenit pompierii voluntari din Nicșeni, Răchiți, Cordăreni, Coțușca, Cristești, Frumușica, Avrămeni și Pomârla.
Având în vedere faptul că cele mai multe dintre incendii s-au produs pe terenuri extravilane, nu s-au înregistrat pagube materiale însemnate.
”Facem apel către cetățenii care dețin terenuri agricole să manifeste responsabilitate în ceea ce privește prevenirea incendiilor de vegetație uscată deoarece aceste evenimente pot pune în pericol locuințele, dar și viața cetățenilor. Totodată, reamintim faptul că, potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici”,
reprezentanții ISU Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: