Parlamentarii PNL care au părăsit partidul în această toamnă îl sprijină pe Liviu Negoiţă în formarea unui guvern. Grupul demnitarilor independenţi abia format în Legislativ şi din care fac parte inclusiv senatorul Liviu Câmpanu şi deputatul Nicolae Rebenciuc au luat hotărîrea comună de a-l susţine pe premierul PD-L desemnat de Traian Băsescu.
„Avem nevoie de un guvern pentru a susţine finanţarea economică de care are nevoie România”, a explicat decizia
Liviu Câmpanu. Acesta, care este chiar lider al senatorilor independenţi, susţine că măsura luată nu înseamnă că membrii grupului îl vor vota pe Băsescu la prezidenţiale şi că hotărîrea a fost luată dată fiind situaţia actuală din ţară.
„FMI nu mai vrea să discute decît cu un Guvern trecut prin Parlament”, a mai spus
senatorul. Grupul parlamentarilor independenţi este format din 6 senatori şi 15 deputaţi, fiind astfel mai mare de cel al minorităţilor, care numără 18 persoane.