Câmpanu pus să-i facă lui Ţâbuleac campanie la şefia CJ?

 

La mai puţin de o săptămână după ce şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean Liviu Câmpanu ar putea fi pus în situaţia de a-l sprijini în campania electorală pe actualul ocupant al funcţiei. Aceasta ar fi o consecinţă a protocolului care încă se negociază între conducerile centrale ale PDL şi UNPR.

Acesta este discutat în perspectiva alegerilor locale din vara acestui an, iar principiul de bază este al susţinerii reciproce. Mai exact, potrivit purtătorului de cuvânnt al democrat-liberalilor, ambele formaţiuni vor sprijini actualii ocupanţi ai posturilor de şefi în administraţia locală. „Acolo unde UNPR are primari în funcţie aceştia urmează să se bucure de susţinerea PDL şi acolo unde sunt primari democrat-liberali vor fi susţinuţi de UNPR”, a precizat Sever Voinescu. Preşedintele interimar al UNPR Botoşani neagă însă existenţa unei asemenea prevederi în proiectul de protocol. El susţine că, de fapt, acesta are un singur subiect. ”Eu să nu-mi atac contracandidaţii de la PDL, iar contracandidaţii de la PDL să nu atace contracandidaţii de la UNPR. Punct! Mai prevede posibilitatea unor înţelegeri postelectorale, adică acolo, într-o comună unde PDL-ul câştigă Primăria sau UNPR-ul câştigă Primăria, dacă Consiliul Local obţine majoritate din partea PDL şi UNPR, postul de vcieprimar să revină celeilalte formaţiuni politice”, a afirmat Liviu Câmpanu.
Îl atacă, dar nu murdar pe Ţâbuleac
Acesta a recunoscut însă că există posibilitatea să fie şi judeţe în care UNPR să nu aibă candidat la CJ, însă a insistat că, în general, UNPR va avea siglă proprie şi candidaţi proprii. „Eu înţeleg să nu folosesc atacuri murdare, tot felul de diversiuni în această competiţie electorală, dar oamenii trebuie să ştie de ce vreau eu să candidez la preşedinţia Consiliului Judeţean şi de ce aş fi eu mai bun decât un alt contracandidat. Asta nu mi se pare atac, mi se pare că se înscrie în logica electorală”, a mai spus vicepreşedintele naţional al UNPR despre prezumtivele raporturi de campanie cu Mihai Ţâbuleac.
CITEŞTE ŞI:
 Câmpanu candidează la şefia CJ – Botoşănenii nu aveau un candidat de luat în seamă