Câmpanu i-a pârât pe PDL-işti la ministrul de Interne pentru o afacere cu balast

 

Senatorul Liviu Câmpanu a adresat ministrului Administraţiei şi Internelor o interpelare pe tema cheltuirii unor fonduri guvernamentale. După cum v-am informat la acea dată, pe 28 decembrie, prin HG 1379/2010, din fondul de rezervă al Executivului s-au alocat diverse sume unor primării din judeţ pentru cheltuieli de capital şi echilibrarea bugetelor locale. Parlamentarul susţine că, în mare parte, fondurile s-au dus pe achiziţii care, mai ales în condiţiile zăpezii, nu îşi aveau rostul. „Din păcate, aceste sume, aşa cum se plâng unii dintre edilii locali, au fost cheltuite în marea majoritate a cazurilor, pentru achiziţionarea de balast. (de la o anumită firmă la presiunea unui parlamentar al Partidului Democrat-Liberal). Aceste achiziţii s-au efectuat la preţuri cuprinse între 80-90 lei/m³, în condiţiile în care pe piaţa liberă, preţul variază între 30-35 lei/m³. Achiziţiile au fost făcute prin încredinţare directă”, se arată în interpelare. Ca atare, Câmpanu i-a cerut lui Traian Igaş să verifice aspectele semnalate şi corectitudinea derulării achiziţiilor.