Campanie umanitară: Gemeni născuți prematur au nevoie urgent de ajutor

Miracolul suprem al vieții este primul contact vizual dintre mamă și bebelușul său; nu și pentru gemenii năcuți prematur, Yanis și Rareș, care au suferit arderea totală a retinei din cauza neglijenței medicilor. În urma mai multor controale, diagnosticul final este retinopatie de prematuritate stagiile patru și cinci și numai o clinică din Statele Unite ale Americii le mai poate reda vederea micuților.

 

Totul a pornit când Flavia Lionte i-a născut prematur pe gemeni, la 32 de săptămâni, greutatea la naștere fiind de 1.370 grame, respectiv 1.600 grame. Sarcina fiind prematură, copiii au fost nevoiți să stea 43 de zile în incubator. În tot acest timp, din cauza neglijenței medicilor care trebuiau să aibă grijă de micuți, căldura incubatorului a fost mărită, însă ochii gemenilor nu au fost protejați, provocându-le arderea totală a retinei. Chiar dacă doctorii îi garantau Flaviei că bebelușii sunt perfect sănătoși, aceasta a observat în ziua externării lor că “ochișorii lor erau pur și simplu albi și le fugeau în toate părțile”. După controlul care a avut loc în aceeași zi, temerile mamei s-au adeverit: gemenii au fost diagnosticați cu retinopatie de premutaritate stagiile patru și cinci, căderea totală a retinei.

Șansa lor nu este în România, ci în Statele Unite ale Americii

Singura lor șansă de a-și vedea mama cum zâmbește de bucurie nu este în România, ci doar în Statele Unite ale Americii, iar controalele pot fi făcute la o clinică din Roma. Lui Rareș, doctorii din România au reușit să recapete parțial vederea la ochiul drept, însă în cazul lui Yanis, complicațiie sunt mai mari și niciun doctor din România nu îl poate opera. Până la operație, primul hop pe care trebuie să-l treacă familia micuților este controlul pe care-l vor face gemenii în Roma, la Clinica Casa di Cura San Domenico.
Un singur control costă 550 de Euro plus transport și celelalte cheltuieli pentru micuți, suma de care avem nevoie este aproximativ 2.000 și ceva de euro. Asociația noastră a mai realizat patru campanii pentru copii bolnavi de retinopatie și toate au avut succes, iar micuții și-au putut recăpăta parțial vederea în urma intervențiilor chirurgicale”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”, organizatorul campaniei umanitare “Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei”. După control, la scurt timp urmează testul cel mai greu și important: operația în Statele Unite ale Americii. Pentru un singur ochi , intervenția chirugicala costă 17.500 de dolari.

Amplă campanie pentru micuți

În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat de urgență o amplă campanie de strangere de fonduri, care îi va ajuta pe gemeni să vadă. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, https://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/ sau în contul bancar RO95RNCB0047259210001 - Sucursala Proprietara Botosani-Trusești.
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.
CITEȘTE:
 Inimioara unei fetițe din Botoșani a fost salvată la o clinică din Germania