Campanie umanitară de urgență pentru Elena: Avem mare nevoie de ajutorul oamenilor

Elena Antoneac, din localitatea Nicșeni, județul Botoșani nu a împlinit încă trei anișori, însă viața a pus-o la mari încercări încă de la prima respirație. Bucuria pe care au trăit-o părinții la nașterea micuței a fost repede umbrită de o veste cumplită pe care au primit-o de la medici, care au diagnosticat-o pe Elena cu stenoză valvulară pulmonară şi o mulţime de alte complicaţii.

 

După ce a fost mai întâi internată la Iași, după care la Târgu Mureș, Elena împreună cu mama sa au mers în Germania, unde a fost operată pe cord deschis. După operație, au urmat dese controale cu fetița în București, unde medicii specialiștii i-au pus următoarele diagnostice: traspoziție de vase mari necorectată, DSV larg de 13 mm, DSA de 10 mm, stenoză pulmonară severă, anastomoză cavo-pulmonară tip Glenn. Vestea primită de la medicii români i-au bulversat foarte tare pe părinți, iar singura șansă de a trăi a rămas reîntoarcerea în Germania, pentru o intervenție chirugicală la Bad Oeynhausen – Hope for the children, care costă 1.500 de euro (inclusiv transportul și cazarea). După operație, fetița mai are nevoie de o serie de controale si analize post-operatorii, suma totală ridicându-se la 20.000 de lei.
Trăim un coșmar, numai o mamă știe ce e în sufletul ei când copilul ei suferă. Mi-aș da și viața doar ca să știu că fetița noastră să fie bine și sănătoasă. Avem mare nevoie de ajutorul oamenilor și sperăm din tot sufletul ca soarele să răsară și în casă noastră”, declară, cu ochii plini de lacrimi, mama Elenei.
În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat de urgență o campanie de strângere de fonduri, ce-o vor ajuta pe Elena să trăiască. Donațiile pot fi realizate pe platforma de donații online a Asociației, https://salveazaoinima.ro/campaigns/elena-antoneac/  sau în conturile bancare:
-RO68BRDE070SV30966000700 (RON),
-RO30BRDE070SV36526800700 (EURO),
-RO21BRDE070SV3652980700 (USD
), deschise pe numele tatălui, Dan Antoneac.
 “După finalizarea cu succes a ultimelor două campanii, pe care l-am avut chiar la început de an cu micuții Eduard Suditu și Andrei Grigoras - reușind într-un timp record să strângem banii pentru ambele cazuri - ne dorim din toată inima s-o ajutăm pe această minunată fetiță. Am ținut-o în brațe, mi-a zâmbit din clipa în care am intrat pe ușa lor până am plecat și mi-a mărturisit că dorința ei cea mai mare este să-și vadă părinții fericiți, să nu-i mai vadă triști. Apelez la sensibilitatea românilor și la dorința lor de a ajuta!”, a declarat Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.
CITEȘTE:
 Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei - veniţi la un spectacol pentru... lumina ochilor