Joi după-amiază în prezenţa subsecretarului de stat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), Victor Ionescu, în sala „Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc etapa a II-a a campaniei „Informare acasă! Siguranţă în lume”.
La acest eveniment au luat parte, pe lângă subprefectul judeţului, Daniela Lozneanu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) cu atribuţii de preşedinte, Dorin Birta, şi reprezentanţi ai serviciilor publice deconcentrate şi ai unităţilor administrativ – teritoriale.
În deschidere, subsecretarul de stat al MRP a susţinut o scurtă prezentare a campaniei, de la debut, din 2017, până în etapa din prezent, cu menţiunea unor elemente de noutate, cum ar fi situaţia votului prin corespondenţă pentru Diaspora, prin alăturarea unui partener nou, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) dar şi prezentarea unor informaţii de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atât pentru persoanele care doresc să se stabilească în străinătate cât şi pentru cele care doresc să viziteze alte ţări în scop turistic.
„Vom persevera în derularea mai multor campanii de informare, de prevenire”,
a precizat subsecretarul de stat MRP, Victor Ionescu.
Despre evenimentul de azi, subprefectul Daniela Lozneanu a apreciat că reprezentanţii ministerului caută şi aplică canale de informare mult mai aproape de cetăţenii interesaţi, prin susţinerea acestor campanii în teritoriu.
Consider că această campanie de informare este mai mult decât oportună pentru că judeţul nostru poate fi considerat o pepinieră privind forţa de muncă în afara graniţelor ţării. Cu siguranţă, cetăţenii se vor folosi de aceste informaţii, fie că pleacă în străinătate pentru a se stabili acolo, fie doar cu scopul de a vizita”,
a susţinut subprefectul Daniela Lozneanu.
Scopul acestei acţiuni este de a realiza o informare corectă şi cât mai completă a potenţialilor migranţi români în ceea ce priveşte drepturile pe care le au în statele membre ale Uniunii Europene.