Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă seară că ministerul său va trimite pensionarilor câte o scrisoare în care vor fi informați în legătură cu situația recalculată a pensiei, pentru ”buna informare”.
Decizia a fost luată după o discuție cu liderul PSD, Liviu Dragnea.
”Acum se achită primele 30.000 de decizii din cele 33.000 recalculate, se achită diferențele începând cu data de 1 octombrie 2018, la zi, urmând ca activitatea de recalculare a Legii 221 să fie continuată în așa fel ca până la 30 septembrie 2019 să închidem această recalculare. De la 1 septembrie 2019 toate pensiile din România vor fi recalculate cu valoarea punctului de pensie majorată cu 15%, cu valoarea de la 1.100 la 1265 de lei”,
a anunțat ministrul Muncii, la România TV, potrivit Mediafax.
Ministrul a explicat și care sunt pensionarii care se încadrează la recalcularea pensiei.
”Acele categorii de pensionari care au lucrat în grupele I și a II-a de muncă și care la momentul ieșirii la pensie nu au primit punctaj aferent conform grupelor de muncă nu intră la această recalculare, a mai spus ministrul (...) Dacă au punctaj zero, dar au stagiu în grupa de muncă, înseamnă că se încadrează. Dacă nu, nu se încadrează”,
a explicat Marius Budăi.
Pentru a elimina dubiile cu privire la pensionarii care beneficiază și care nu de această de recalculare, ministrul Budăi a spus că a decis, în urma unei discuții cu președintele PSD Liviu Dragnea și cu premierul Viorica Dăncilă, ca toți ceilalți pensionari, până la 100.000, să primească o scrisoare de informare acasă în cel mult o lună ca ”să știe fiecare cine va primi decizia până la 1 septembrie și să ieșim odată din acest amalgam al discuțiilor” și pentru că puțini oameni au capacitatea de a decripta actul normativ, a mai explicat ministrul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: