SC Nova Apaserv S.A. informează din nou utilizatorii persoane fizice cu privire la utilizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare fără contract. Trimitem mai jos comunicatul de presă trimis redacției.
În conformitate cu Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare stabilește următoarele contravenții în domeniul serviciilor comunitare de utilități publice, Art. 47 alin. (1),
”constituie contravenție în domeniul serviciilor de utilități publice și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei următoarele fapte:
c) racordarea la sistemele de utilități publice fără acord de furnizare/preluare, respectiv aviz de branșare/racordare eliberat de operator;
d) utilizarea fără contract de furnizare/prestare a serviciilor de utilități publice;
e) modificarea neautorizată de către utilizatori a instalațiilor, utilajelor, echipamentelor și a dotărilor aferente sistemelor de utilități publice.”
În acest sens SC Nova Apaserv S.A. a trecut la o amplă acțiune de inventariere a clienților fără contract sau a celor care nu au reînnoit contractul de alimentare cu apă și canalizare în urma schimbării titularului datorat unui eveniment de tipul: vânzare-cumpărare, deces cu urmași, închiriere sau alte situații în care utilizatorul folosește serviciile de alimentare cu apă fără a avea dreptul garantat prin contract.
Pentru persoanele ce vor fi descoperite în această situație se va proceda la:
- Aplicarea de amenzi în conformitate cu legea menționată;
- Vor fi debranșați de sistemul de alimentare cu apă, cu achitarea corespunzătoare a situațiilor de lucrări emise în urma acțiunii de debranșare, indiferent dacă soldul locației de consum este achitat sau nu;
- Pentru cei care nu vor permite accesul în locație pentru debranșare se vor deschide acțiuni judecătorești, în baza Legii 241/2006, pentru încuviințare acces de către instanță, cu achitarea tuturor cheltuielilor de judecată și de executare de către utilizator.
Aplicarea sancțiunilor pentru aceste contravenții intră sub incidența Legii prevenirii nr.270/2017.
Astfel SC Nova Apaserv S.A. invită utilizatorii persoane fizice să perfecteze încheierea acestor contracte la sediul din Bulevardul Mihai Eminescu nr. 34 - Biroul Unic.
Informațiile privind actualizarea datelor personale din contract se pot transmite și la urmatorul e-mail: [email protected].
Menționăm că încheierea acestor contracte este GRATUITĂ și vă asigurăm că vom face tot ce este posibil pentru a rezolva rapid fiecare caz în care au apărut inconveniențe legate de accesul la serviciile oferite de operator.