Campania „Salvează vieți! Donează sânge!” inițiată de parlamentarul Dan Șlincu continuă

Astăzi a avut loc o altă acțiune a campaniei inițiate de social-democrații botoșăneni „Salvează vieți! Donează sânge!"

 

Deputatul PSD Dan Șlincu alături de mai mulți colegi parlamentari, primari, viceprimari, consilieri județeni și locali au fost prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani pentru a dona sânge care va fi folosit pentru toate unitățile sanitare din județ, în funcție de necesitate.

 

„Sunt bucuros că am reușit să fim un exemplu prin toate acțiunile de mobilizare pentru donarea de sânge pe care le-am organizat și promovat împreună cu colegii mei social democrați din județ. Reprezentanții centrului mi-au transmis că a crescut semnificativ numărul donatorilor de sânge în ultima perioadă. Este un câștig pentru toți botoșănenii care au avut nevoie de sânge. Doar prin solidaritate putem să-i susținem pe cei aflați în suferință”,

 

a declarat Dan Șlincu.

 

În același timp, la începutul acestei săptămâni, parlamentarul social-democrat botoșănean Dan Șlincu a votat alături de colegii săi o modificare legislativă care prevede posibilitatea acordării de către consiliile locale a unei reduceri a impozitelor pe clădiri și terenuri (pentru un singur imobil) pentru persoanele fizice care fac dovada a minim 3 donări de sânge pe parcursul unui an calendaristic.

         

   „În actuala guvernare a PSD se poate observa schimbarea de abordare în ceea ce privește problema cu care se confruntau toate județele și anume lipsa rezervelor de sânge, mai ales din cauza numărului scăzut de donatori. Măsura ministrului Sănătății, Alexandru Rafila de a încuraja oamenii să doneze și-a atins scopul. Chiar din primele zile de lucru din acest an, inclusiv în această lună, centrele de transfuzii din țară, dar și cel din Botoșani, au fost pline. Doar acționând pe mai multe planuri, prin puterea exemplului, prin mobilizare și la nivel legislativ vom reuși să ne asigurăm că nu vom mai avea probleme cu stocurile de sânge”,

 

a subliniat deputatul Dan Șlincu.

 

Viitorii donatori trebuie să știe că de la începutul acestui an, Guvernul Ciolacu prin Ministerul Sănătății a majorat valoarea tichetelor acordate donatorilor de sânge de la 67 lei la 280 lei, începând cu 1 ianuarie.

(Comunicat PSD Botoșani)