Campania „România vrea autostrăzi”, inițiată de Ștefan Mandachi, are imn oficial - VIDEO

Campania inițiată de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi, are și un imn oficial. Melodia se intitulează „#șîeu” și este interpretat de TRUPA 9 feat. Vikloth.

 

Clipul video începe cu Ștefan Mandachi așezat pe o bordură: „Te-ai săturat? Și eu. Fii tu!”, spune omul de afaceri. În videoclip apar mai multe persoane publice, printre care jurnaliști sau fotbaliști cunoscuți, care militează pentru construcția de autostrăzi în România. Potrivit Digi24, clipul video a fost realizat de Radu și Mihaela Baran, alături de Cătălin Cîmpan și Cristi Rangu.

 

Ștefan Mandachi a inițiat un protest simbolic, programat pe 15 martie, la ora 15:00, moment în care i-a îndemnat pe mai mulți afaceriști, dar și simpli cetățeni să întrerupă activitatea timp de 15 minute. Omul de afaceri sucevean a ajuns în atenția publică după ce a construit un metru de autostradă, pentru a le demonstra autorităților că România ar putea avea șosele ca în vestul Europei. 

 

De atunci, mai multe persoane, între care vedete, fotbaliști, jurnaliști, primari sau oameni de afaceri, au anunțat că se alătură inițiativei lui Mandachi.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store