Campania pentru prevenirea criminalității la crescătorii de animale din Ungureni

În perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2014, polițiștii derulează „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, o campanie desfăşurată la nivel naţional aflată în prezent la o noua ediţie.   

 


Campanie de informare în comuna Ungureni

Astăzi, 1 octombrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei ai Secţiei Rurale Vlăsineşti s-au aflat în comuna Ungureni, unde au fost organizate întâlniri cu crescătorii de animale. Acestora le-au fost prezentate o serie de prevederi legale privind deţinerea, transportul şi comercializarea animalelor, precum şi normele de pază şi organizare a activităţii de păşunat.

Crescători de animale preveniți împotriva furturilor

Scopul activităţilor a vizat informarea şi responsabilizarea cetăţenilor cu privire la riscurile care conduc la comiterea furturilor de animale şi consecinţele acestor fapte. Deţinătorilor de animale le-au fost înmânate materiale preventive, realizate cu sprijinul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani.
În perioada imediat următoare, poliţiştii din comuna Ungureni, cu sprijinul Oficiului Poştal Ungureni, vor distribui materiale preventive tuturor crescătorilor de animale din comună.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Campanie polițienească împotriva criminalității la Botoșani  - AFLĂ perioada