Tricolorul, simbol al identității
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 a inițiat o amplă campanie de promovare a unității naționale sub genericul ”Lunile Tricolorului”. Lansarea campaniei a avut loc pe data de 12 august, în cadrul Universității de Vară de la Izvorul Mureșului, din județul Harghita, în prezența autorităților locale, a unor parlamentari și a reprezentanților românilor din jurul granițelor și diasporă. Tricolorul, care va fi desfășurat la Botoșani, a fost desfășurat în mai mult de zece mari orașe, printre care: Iași, Bârlad, Brașov, Pitești, Galați. A ajuns și la Chișinău, unde, pe 14 septembrie, a avut loc o amplă manifestație stradală. Campania “Lunile Tricolorului” se va termina pe data de 12 octombrie, la București. Evenimentul de la Botoşani va dura aproximativ 120 de minute și dorește să marcheze, prin tricolor – simbol al identității și unității naționale – dorința de regăsire a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, în cadrul aceluiași stat.
Steag de 150 de metri întins la Botoșani
Sâmbătă organizatorii evenimentului vor desfășura tricolorul pe
Pietonalul Unirii, în intervalul orar 13.00 – 13.30, sub genericul ”Uniți sub Tricolor”. După desfăşurare, urmează între orele 13:30 – 14:00, să ne deplasăm pe itinerariul: Pietonalul „Unirii” – traversare strada „Cuza Vodă” – strada „Teatrului” – pietonalul Bancar – traversare „Calea Națională” – strada „Victoriei” – pietonalul „Transilvaniei” – piaţa „1 Decembrie 1918” – statuia “Compania de mitraliere maior Ignat în atac”. În fața statuii, până la orele 15.00, se va desfășura un moment cultural.
”
Așteptăm pe toți botoșănenii să ne ajute la întinderea tricolorului, care are o lungime de 150 metri și este lat de patru metri, să promovam identitatea națională și dorința de regăsire a românilor aflați pe ambele maluri ale Prutului, prin unire”, se arată în comunicatul trimis de
Platforma Unionistă Acțiunea 2012.
CITEȘTE:
Se umple orașul cu steaguri : Steme de 1.000 de euro pentru Botoșani