Campania electorală la Răchiţi începe pe 15 mai

 

Lupta pentru cîştigarea funcţiei de primar în comuna Răchiţi va începe oficial pe data de 15 ale acestei luni urmînd a fi încheiată pe data de 28 mai. Pentru alegerile electorale din comuna Răchiţi, Instituţia Prefectului va asigura partea de suport logistic care constă în autocolantele necesare, buletinele de vot sau formatul ştampilei de vot. În acest sens, la nivelul Instituţiei Prefectului funcţionează o comisie tehnică care se ocupă de acest aspect. Cheltuielile cu partea logistică vor fi suportate de administraţia publică locală. Vor fi tipărite pentru alegerile locale din Răchiţi aproximativ 4.000 de buletine de vot, cu tot cu marja de siguranţă, avînd în vedere că numărul alegătorilor este de 3.700. "Aşteptăm nominalizările la propunerea primarului pentru persoanele care vor fi la sorţi ca preşedinţi şi locţiitori la secţiile de votare, dar asta se va întîmpla după începerea campaniei. La depunerea candidaturilor nu ştim dacă au fost contestaţii cu termen de soluţionare. Pe data de 15 mai, ora 00:00 este stabilită data pentru începerea campaniei electorale şi durează pînă vineri 28 mai, la orele 12:00”, a declarat Cristian Roman, prefetul judeţului Botoşani.