Calvar uluitor pentru un jandarm îmbolnăvit doar în acte: medicul i-a completat greșit codul bolii și nimeni nu-l mai poate însănătoși... în acte

În faţa unui sistem de sănătate bolnav, în care responsabilitatea se disipă într-atât de mult încât aproape că nu mai poate fi atribuită nimănui, nu mai ai nicio şansă. Indiferent de ceea ce ţi se întâmplă. Pur şi simplu ţi se spune, sec, că nu ai ce face. Cam asta ar fi concluzia desprinsă din povestea unui bărbat din Botoşani, care, în final, sătul de bâlbâielile primite drept răspuns, s-a dat bătut. Asta după ce chiar şi avocaţii la care a apelat i-au spus că e o cauză pierdută şi l-au sfătuit să renunţe.

 

Cum devine gastrita hepatită C. În acte

Drept urmare, bărbatul de 42 de ani s-a consolat cu gândul că va figura toată viaţa ca fiind bolnav de hepatită C. Dar, de fapt, nu este. Nici pe departe. Totul a început în 2010 de la o gastrită.

Cu biletul de trimitere în mână, botoşăneanul s-a dus atunci la spital. A făcut nişte analize la Cabinetul de Gastroenterologie şi a aflat că suferea la stomac. Avea gastrită, o boală comună şi fără nici un pericol. A luat recomandarea de tratament scrisă de medic şi s-a dus acasă. A uitat de incident doi ani de zile. În 2012 însă a avut din nou treaba la spital. De data aceea, la urgenţe. Acolo a rămas perplex când un cadru medical l-a întrebat de când are hepatita C. În plus, avea şi ulcer duodenal. Confuz, a început să sune şi să pună întrebări. A cerut lămuriri, rând pe rând, de la conducerea spitalului, de la Casa de Asigurări sau de la Colegiul Medicilor. După mai multe adrese şi vizite la Serviciul Informatic de la „Mavromati”, a aflat ce se întâmplase. Cadrul medical care îl diagnosticase în 2010 cu gastrită, făcuse atunci o greşeală de codificare. Când a introdus diagnosticul în calculator, a greşit codul şi în loc de bolnav de gastrită l-a trecut bolnav de hepatită C si ulcer duodenal. După ce a aflat povestea a început să întrebe cum poate scăpa de boala de care nu era bolnav. Însă nici acum nu a reuşit. Mai întâi a primit răspuns de la CAS Botoşani.
 „Din cadrul spitalului acest diagnostic a fost modificat, însă în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) Naţional, acest lucru nu se mai poate şterge fiindcă e ca şi cum ai face un CD, după ce îl termini nu îl mai poţi modifica”, explica Costel Lupaşcu, pe atunci preşedintele CAS.  
 

Trimis la avocați ca să scape de o boală pe care de fapt nu o are

 

Nemulţumit de răspuns a început să facă memorii către toate instituţie. S-a adresat Ministerului Sănătăţii apoi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Reprezentanţii din capitală au trimis instrucţiuni celor din judeţ. Aceştia din urmă au trimis înapoi la Bucureşti cum că nu ştiu cum să facă, fiindcă nu s-au mai confruntat niciodată cu aşa ceva. Jocul de tenis între instituţiile judeţene şi cele centrale a durat luni bune, până când, în cele din urmă, în 2013 a primit un răspuns care l-a lăsat mască.
„Mai întâi mi s-a spus că nu se poate şterge, fiindcă s-a efectuat un serviciu, s-a decontat o plată şi nu ştiu ce. Aceeaşi poveste cu CD-ul. Apoi am primit răspuns scris că singura modalitatea prin care se poate şterge boala pe care nu o am, din istoricul meu medical, este prin hotărâre judecătorească”, a povestit omul de 42 de ani.

 

”Ce te incomodează pe dumneata că apari bolnav, dacă dumneata, în realitate nu eşti bolnav?”


O perioadă nici nu mai ştia ce să facă. După ce s-a liniştit a început să caute avocaţi, determinat fiind să dea în judecată Casa de Asigurări şi pe cine mai trebuia. Se gândea să ceară şi despăgubiri. S-a consultat cu ei o perioadă dar, la sfârşit a decis să abandoneze.
„Avocatul mi-a spus aşa: eu îți iau banii și să zicem că o câştigăm. Dar cine îţi garantează că ei o să pună în aplicare hotărârea judecătorească?. Dacă nu vor vrea să o pună sau nu se poate trebuie să-i dai iar în judecată. Alţi bani cheltuiţi, şi mai mult timp pierdut. Aşa că am decis să o las baltă”, a povestit botosaneanul, supărat ca va figura toată viaţa bolnav de hepatită.
„Alţii mi-au spus că, domnule, da cu ce te incomodează pe dumneata că apari bolnav, dacă dumneata, în realitate nu eşti bolnav? Dar pe mine mă deranjează, fiindcă nu am hepatită şi cine ştie cu ce situaţii o să mă confrunt în viitor. Poate o să vreau să aplic să lucrez în altă parte sau cine ştie, ăia care o să mă verifice de unde o să ştie că de fapt nu sunt bolnav?”, a mai spus jandarmul.

Ar putea fi pensionat pe caz de boală pentru o afecțiune de care suferă doar în documente

Temerile bărbatului nu sunt întru totul de trecut cu vederea. Chiar dacă important e că el nu este bolnav, fiecare funcţie în profesia sa vine la pachet cu anumite cerinţe de sănătate, după cum explică un medic din municipiu.
„Dacă nu e bolnav, nu trebuie decât să-şi facă din nou analize şi să le prezinte ca dovezi. Dacă ar fi fost bolnav de hepatită C, pentru anumite posturi şi în funcţie de cât de gravă este boala ar fi declarat apt de muncă sau ar fi pensionat pe caz de boală. Dar în cazul lui nu se pune problema. Doar că poate are de umblat mai mult, după analize şi documente”, a spus medicul, adăugând că nu poate crede că boala fictivă chiar nu poate fi ştearsă din sistem.
În urmă cu putin timp, botoșăneanul a cerut de la Casa de Asigurări un document, să vadă dacă figurează în continuare cu boala fictivă. După cum se poate vedea în fotocopiile de mai jos diagnoscticul de „alte hepatite virale” a rămas. A primit însă asigurări de la reprezentanții CNAS că maladia nu îi va apare pe cardul național de sănătate, întrucât pe acesta s-ar înscrie doar ceea ce vrea deținătorul.