Calificare profesională în domeniul producției susținută de Electroalfa pentru absolvenții de licee sau școli profesionale

Electroalfa, unul dintre principalii angajatori la nivel zonal, susținător al mediului educațional și al proiectelor de cercetare și dezvoltare destinate tinerei generații, deține propriul sistem de instruire și calificare a tinerilor absolvenți, cu programe specifice derulate anual.

 

Începând cu luna septembrie, va începe programul de calificare profesională la locul de muncă, ce se adresează absolvenților de licee sau școli profesionale care doresc să înceapă o carieră în domeniul producției. Programul face parte din strategia anuală de resurse umane pentru formarea și dezvoltarea personalului și are la bază principiile Kaizen, de învățare continuă și acumulare de noțiuni noi.

 

Persoanele care vor fi selectate în program, vor fi angajate cu contract individual de muncă și vor primi remunerație pe tot parcursul școlarizării. Meseriile în care se realizează calificarea sunt: sudor, lăcătuș, operator CNC, vopsitor, locul de angajare fiind la una dintre cele 4 fabrici de producție din Botoșani. În prezent, toate unitățile au spații modernizate sau noi construite, tehnologii moderne și condiții de lucru la standarde internaționale, într-o atmosferă plăcută și sănătoasă.

 

Participanții la acest program vor parcurge un plan de pregătire teoretică și practică la locul de muncă specific domeniului de activitate sub coordonarea unor specialiști Electroalfa. Absolvenții vor avea ocazia să facă un curs de desen tehnic, să cunoască produsele fabricate și să învețe să utilizeze utilajele din fluxul de producție. Vor fi organizate și sesiuni scurte de inițiere personal pentru asimilare cunoștințe Kaizen de bază.    

 

Participanții vor putea primi oferte pentru posturi corespunzătoare calificării obținute și vor putea continua activitatea în cadrul companiei. În funcție de rezultate și competențele asimilate, se pot obține promovări pentru funcții de middle management, disponbile în cadrul secțiilor de producție.

 

Persoanele interesate de program își pot depune un CV-ul la adresa [email protected] până la data de 30 august.

 

Despre Electroalfa

 

Electroalfa este unul dintre cei mai mari jucători din industria echipamentelor electrice şi al confecţiilor metalice din România, antreprenor general şi integrator de soluţii în domeniul energetic. Grupul de firme are 30 de ani de experienţă, deţine 4 fabrici moderne în Botoşani în care activează peste 500 de angajaţi, reprezentanţe de vânzări în ţară, birouri de proiectare în Botoşani, Iaşi, Bucureşti, Alexandria şi Chişinău, o cifră de afaceri de aproximativ 205 milioane de lei în 2020 la nivel de grup şi un Centru de Cercetare Dezvoltare propriu.

 

- Comunicat Electroalfa