Căldură europeană pe pompe în casele de copii

 

centru de plasamentCondiţiile în care trăiesc 50 de copii şi peste 100 de persoane adulte cu handicap din Botoşani se vor îmbunătăţi consistent graţie a două proiecte cu fonduri europene, declarate eligibile de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Concepute şi depuse la Piatra Neamţ de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia  Copilului, acestea îşi propun reabilitarea şi amenajarea Centrului de Plasament Prietenia din Botoşani, aceleaşi operaţiuni vizând şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din Adăşeni. ADR Piatra Neamţ a transmis către Botoşani la finalul lunii noiembrie scrisorile de acceptare şi cererile de finanţare, motiv pentru consilierii judeţeni să aprobe în ultima şedinţă a legislativului alocarea a circa 300.000 de lei către DGASPC pentru realizarea proiectelor tehnice care să detalieze lucrările ce urmează a se face. În centrul Prietenia se urmăreşte reabilitarea sediului central, iar clădirea boierească, nefolosită în prezent, va fi transformată în spaţii pentru petrecerea timpului liber pentru cele 50 de fete cu vârstele între 12 şi 25 de ani aflate în plasament. Clădirile vor fi retencuite şi dotate cu mobilier nou, lucrări propuse şi pentru centrul de la Adăşeni, unde, în plus, se propune construirea unei noi clădiri. Se vor amenaja camere cu mai puţine paturi, toalete şi rampe speciale pentru persoanele cu handicap locomotor. Mihai TabuleacUn al treilea proiect, vizându-i pe copiii în dificultate, a fost depus pentru centrul „Sfântul Nicolae” din Truşeşti. Corpul nefuncţional din această locaţie va fi pus în funcţiune, decongestionându-le pe celelalte două, în care sunt asistaţi 84 de copii. Proiectul pentru Truşeşti se află în faza de evaluare administrativă, aşa cum sunt şi cele pentru centrul „Elena Doamna” şi centrul de Îngrijire si asistenta Dorohoi. „În toate cele cinci proiecte depuse până acum de DGASPC se propune introducerea unui sistem inedit de încălzire, prin intermediul pompelor de căldură. Funcţionează pe baza unei energii alternative şi, dacă proiectele tehnice vor fi aprobate de evaluatori, vor permite mari economii în funcţionarea centrelor”, a explicat Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean.