Căldură băgată pe gît de Termica

 

Termica interior Societatea Termica a fost reclamată la la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor de către zeci de botoşăneni care deţin centrale termice şi care susţin că primesc în continuare lunar facturi la încălzirea în sistem centralizat, anunţă Somax TV.

Oamenii nu înţeleg de ce sunt puşi la plată în condiţiile în care aceştia nu figurează drept clienţi ai societăţii de termoficare. Explicaţia vine îmsă de la directorul furnizorului de căldură: toţi locatarii, indiferent de sursa de încălzire folosită, sunt facturaţi pentru acea parte comună, adică pierderile înregistrate pe scările de bloc.

Inspectorii de la Protectţia Consumatorilor au primit de la începutul anului zeci de sesizări de la botoşănenii cu centrale termice care s-au arătat nemulţumiţi de faptul că sunt puşi la plată lunar pentru căldura furnizată de societatea Termica. De cealaltă parte, în mod paradoxal, conducerea acestei societăţi susţine că nu procedează ilegal. Şi asta deoarece facturile emise către botoşănenii cu centrale termice nu reprezintă decît plata obligatorie a pierderilor înregistrate pe scara de bloc. Astfel, aceeaşi conducere a societăţii Termica susţine că, botoşănenii vor fi nevoiţi so plătească şi aceste facturi indiferent dacă sunt sau nu racordaţi la sistemul centralizat de încălzire.