Părintele Arhimandrit Ioan Harpa vieţuieşte la Mânăstirea Popăuţi de 23 de ani şi este stareţ aici de "numai" 10 ani. A venit de la Pângăraţi, din Neamţ, ca un monah începător, dar a devenit repede unul dintre duhovnicii cu mare căutare în Ţara de Sus a Moldovei. A călcat, cum s-ar zice, pe urmele marilor monahi sub oblăduirea cărora s-a format şi pe care îi are drept icoane în inima lui: Părintele Cleopa Ilie, Părintele Ioanichie Bălan, Părintele Luca Diaconu... Astăzi, biografia sa nu mai poate fi desprinsă de Mânăstirea Popăuţi. Viaţa îi este pe jumătate întrepătrunsă în zidurile celei mai vechi ctitorii a lui Ştefan cel Mare din Botoşani, scrie jurnalistul Claudiu Târziu în Formula AS.

- Când aţi sosit la Popăuţi, aveaţi anumite frământări sufleteşti, pe care le-aţi mărturisit. Cum aţi reuşit să vă adaptaţi?

- M-a ajutat mult că am ascultat de duhovnic şi de stareţ. În mânăstire, n-ai ce căuta dacă nu asculţi. Însă, dacă faci totul cu binecuvântare, n-ai nici o grijă, nici o frică de nimic. Sfântul Paisie Aghioritul spune: "Şi-n lună, dacă te duci cu binecuvântare, vei reuşi. Şi-n Rai, dacă ai putea să mergi fără binecuvântare, n-ai putea sta". Am venit să-mi sprijin duhovnicul, pe părintele Luca Diaconu, care la vremea respectivă primise această ascultare, să redea viaţă unei mânăstiri care era neglijată de peste 150 de ani. Apoi, m-a încurajat un părinte pe care îl aveam la Pângăraţi şi care se născuse în Botoşani. Mi-a spus că oamenii de pe-aici sunt foarte evlavioşi. "Mai evlavioşi ca la Neamţ?". "Da, părinte, mult mai evlavioşi". Nu-mi venea să cred! Dar când am venit aici, m-am convins. Oamenii se hrănesc cu slujbele bisericii. Sunt liniştiţi, atenţi, smeriţi, îţi sărută poalele straielor, se închină cu metanii mari... Au un duh bun. Şi credincioşii ne-au ajutat să rămânem aici. Când ai în spate o aşa putere de oameni rugători, dedicaţi lui Dumnezeu, nu mai poţi să pleci de lângă ei.

- Deci, până la urmă nu contează atât de mult dacă eşti călugăr în oraş sau în pustiu, ci mai mult cu cine slujeşti şi pentru cine slujeşti...

- Da, atmosfera din biserică este cea mai importantă. Vă mărturisesc că nu rezistam fără aceşti oameni de aur. Şi să ştiţi că sunt rari în lume, aşa că Dumnezeu ne-a făcut o mare favoare că ne-a trimis în mijlocul lor.

- Biserica mânăstirii sfinţiilor voastre este cea mai veche din judeţ. Depun mărturie şi eu că se simte aievea că în aceste ziduri s-au impregnat rugăciunile rostite, vreme sute de ani, de nenumăraţi călugări...

- Aţi văzut că noi slujim în biserica veche. Biserica ne cheamă, căci e una într-adevăr duhovnicească. Zeci de generaţii de călugări s-au rugat acolo. Pe de altă parte, această biserică a fost zidită de Binecredinciosul Voievod Ştefan, pe mormântul unuia dintre slujitorii săi cei mai devotaţi, vornicul Dragoş Boul, care şi-a dat viaţa în luptă pentru domnitor. Deci, avem înmormântat aici un om cu mare dragoste pentru Hristos. Căci spune Mântuitorul în Evanghelie: "Mai mare dragoste decât aceasta, să-şi dea viaţa cineva pentru prietenii săi, nu este". Eu unul am fost cuprins de o mare bucurie, imediat ce am văzut biserica. M-a învăluit cu puterea ei duhovnicească. Pentru că orice biserică adevărată este Cerul pe pământ, iar eu asta am simţit aici.

Interviul integral poate fi citit AICI.

(Sursa foto: Claudiu Târziu/Formula AS)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: