Amenzile sunt în cuantum de 60.000 de lei.
La data de 29 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi au oprit pe drumul național, D.N. 29 D, în comuna Durnești, două autovehicule de transport persoane, care se deplasau dinspre orașul Ștefănești înspre județul Suceava.
În urma controlului efectuat de polițiști, în bagajele călătorilor, au fost identificate peste 1.000 de pachete de țigarete, de proveniență duty-free, pentru care persoanele în cauză nu dețineau documente de proveniență.
Persoanele depistate au fost sancționate contravențional, cu amendă în valoare totală de 60.000 de lei, iar cantitatea de țigarete a fost supusă confiscării.