Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz.
În cursul zilei de sâmbătă, 26 iunie, polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 47 de ani, din comuna Vorona, și-ar fi lovit în repetate rânduri calul pe care îl are în proprietate, provocându-i suferințe și traume fizice.
În urma deplasării la fața locului, a fost identificat bărbatul, precum și cabalina acestuia.
În urma examinării efectuată de polițistul medic veterinar, s-a constatat că animalul prezenta multiple leziuni pe suprafața corpului, era subnutrit, iar starea de întreținere precară.
Calul a fost preluat de către polițiști și plasat într-un adăpost, în care va beneficia de hrană și îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, urmând ca în funcție de rezultatele acestora, să se dispună măsuri legale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: