Pregătirile pentru o petrecere decurg puţin diferit la Botoşani, cel puţin pentru o gaşcă de băieţi din Hlipiceni, potrivit Libertatea.
De multe ori, petrecerile tinerilor se încheie din cauza poliţiştilor chemaţi de vecini pentru gălăgie şi muzică ascultată la maximum. Pentru şase tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani dintr-o comună din Botoşani, altul a fost însă motivul vizitei.
Aceştia sunt cercetaţi pentru că în timpul pregătirilor pentru o petrecere, în loc să meargă la cumpărături, au preferat să spargă un magazin şi o casă din care s-au aprovizionat cu sucuri, băuturi alcoolice, dar şi cu cele necesare pentru un grătar bogat.
Petrecerea îi poate aduce acum în faţa magistraţilor pentru furt calificat.