Cadrele medicale de la Maternitatea Botoșani vor participa la cursuri „de bună purtare”

Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, în cadrul ședinței ordinare de astăzi, 28 august 2023.

 

În cursul lunii septembrie, cadrele medicale de la Secțiile de Obstetrică – Ginecologie vor participa la o serie de cursuri.

 

„Suntem deciși să facem tot ceea ce ține de noi ca să îmbunătățim calitatea actului medical. Astfel, Asociația Moașelor Independente, care în parteneriat cu UNICEF România a pus bazele rețelei de profesioniști medicali - Grijă de Mamă -, va susține, la Botoșani, începând cu luna septembrie, o sesiune de cursuri pentru personalul medical din secțiile de obstetrică-ginecologie”,

Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.

 

Vor participa la aceste cursuri toate categoriile de personal, de la medici la îngrijitori.

 

„Aceste cursuri pentru medici, moașe, asistenți medicali, infirmieri și îngrijitori vizează aplicarea corectă a protocoalelor de îngrijire a pacientelor din Maternitate,  acordarea de îngrijiri centrate pe femei și dezvoltarea empatiei și a spiritului de echipă în rândul personalului medical. De asemenea, se va pune un accent mare pe drepturile pacienților. Asociația Moașelor Independente și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu Spitalul la realizarea protocoalelor medicale, pentru situațiile unde acestea nu există.  S-a luat legătura cu dna Irina Mateescu, stabilind împreună ca acest demers să se concretizeze prin intermediul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati””.

 

Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.

 

De altfel, la Maternitatea Botoșani se pregătesc mai multe măsuri de reorganizare.