Cadrele didactice vor să facă protest la Prefectură – AFLĂ de ce

 

Este un mijloc de a da o lovitură democraţiei din România şi ne întoarcem la epoca de tristă amintire, la dictatură”, a fost declaraţia Mariei Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar cu privire la noul program de salarizare a cadrelor didactice în care nu este cuprinsă şi cotizaţia către sindicat iniţiat de Ministerul Educaţiei.
Acest aspect pare să fi nemulţumit deja o parte dintre membrii SIP de la şcolile din teritoriu care s-au deplasat la Botoşani la sediul organizaţiei sindicale unde au ridicat această problemă şi au solicitat luarea de măsuri pentru remedierea situaţiei. „Mi-au cerut să facem o manifestaţie de protest în faţa Prefecturii şi chiar să mergem o delegaţie la Ministerul Educaţiei şi la Guvern. Profesorii consideră că atâta vreme cât cotizaţia deductibilă din impozit era de datoria Ministerului Educaţiei care să cuprindă în programul de salarizare edusal şi rubrica sindicat. Deci foarte multe voci, ieri am avut peste 50 de cadre didactice aici la Clubul Educatorului şi prima problemă a fost aceasta, să organizăm un miting de protest”, a declarat Maria Ţiprigan.
Liderul sindical susţine că dascălii din teritoriu spun că nu se pot deplasa lunar la Botoşani pentru plata cotizaţiei către sindicat şi această manevră a ministerului nu poate fi considerată decât un atac la adresa acestor organizaţii sindicale. Motiv pentru care SIP se gândeşte să deschidă şi un proces împotriva ministerului în vederea modificării programului edusal. „80% din liderii din sindicat m-au sunat şi mi-au cerut să iau măsuri. Aceasta este încălcarea grosolană a drepturilor omului”, a mai spus Maria Ţiprigan. Nu în ultimul rând, sindicalista a mai subliniat că va fi stabilită cel mai probabil o strategie comună cu Liga Sindicatelor din Învăţământ pentru a fi găsită modalitate prin care în programul edusal să fie reţinută şi cotizaţia pentru sindicat. (G.E.)