Guvernul a făcut o grozăvie de cadou județului de Crăciun: peste 1 milion de euro pentru primăriile PNL, zero barat pentru Botoșani și Dorohoi – LISTA localităților beneficiare

Ca la fiecare sfârșit de an și în 2020 Executivul a aprobat în preajma Crăciunului o hotărâre prin care a repartizat fonduri importante administrațiilor publice locale. Și nici actualul cabinet, fie el și interimar, nu a făcut rabat de la această lege nescrisă a guvernelor post decembriste.

 

Teoretic, banii s-au dat pentru asistență socială, protecția copilului și pentru... a termina bine anul


Cum se obișnuiește în astfel de cazuri, în realitate partidul de guvernământ a alocat din fondul de rezervă pe care îl are la dispoziție sume importante localităților conduse de primarii săi.


Aceasta chiar dacă în teorie fondurile sunt destinate ”pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și pentru finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și de protecție a copilului pentru luna noiembrie 2020”.


Împărțirea banilor în întreaga țară, dar mai ales la Botoșani, pare a fi însă una exclusiv politică.

 

Practic, s-au finanțat toate primăriile PNL


Astfel, s-au atribuit fonduri prin HG 1.100/17 decembrie 2020 către 33 de orașe și comune. 28 dintre acestea sunt conduse de primari liberali. Practic, au beneficiat de fonduri toți primarii PNL-ului din județul Botoșani.


Lor li se adaugă Brăești și Dângeni, singurele localități cu primari Pro România, lucru care alimentează informațiile neoficiale referitoare la perfectarea unei înțelegeri județene a partidelor conduse de Costel Șoptică și Mihaela Huncă din gama: bani la primării & funcții la serviciile publice deconcentrate pentru Pro România în schimbul voturilor din Consiliul Județean și Consiliul Local Botoșani alături de PNL & răstunarea majorităților PSD.


Singura localitate condusă de un primar USR, Dimăcheni, a primit de asemenea fonduri, firesc prin prisma faptului că PNL și Uniunea Salvați România vor fi parteneri în noul Guvern.

 

Zero lei și zero bani pentru municipiile și orașele conduse de edili PSD


În aceste condiții, doar două localități din cele 43 conduse de membri PSD au primit bani de la Guvern, Bălușeni și Mihăileni, ambele cele mai mici sume, câte 50.000 de lei.


Emblematic pentru repartizarea exclusiv politică a fondurilor este faptul că municipiile Botoșani și Dorohoi, cu primari PSD în frunte, nu se află pe lista beneficiarilor.


Iar acest lucru este valabil și pentru orașele Săveni și Bucecea, ambele conduse de edili social-democrați.

 

5,4


milioane de lei s-au atribuit în total județului Botoșani, din care doar 1,85% au ajuns în localități conduse de primari PSD.

 

Județul Botoșani sancționat financiar după pierderea alegerilor de către PNL


Strategia ar fi fost stabilită după unele discuții pe care parlamentarul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, le-ar fi avut cu unii lideri ai organizației județene și la care ar fi căzut de acord să aplice aceeași tactică pe care o folosea și PSD când se afla la putere: totul la primarii noștri, aproape nimic la ceilalți.


Dincolo de asta trebuie însă spus că, raportându-ne la restul țării, județul Botoșani a fost puternic sancționat pentru pierderea alegerilor locale și parlamentare de către PNL.


Într-un clasament național al sumelor trimise în teritoriu Botoșani ocupă abia locul 34 între toate județele țării.  


Spre comparație, Alba a primit 23.906.000 lei, spre Arad s-au direcționat 23.615.000 lei, iar la Bihor ajung 44.741.000 lei. Sunt într-adevăr județe mai mari decât Botoșani, dar nu de patru-opt ori, atât cât este diferența de sume între județul nostru și cele trei menționate din Transilvania. Ce-i drept, acolo PNL a câștigat alegerile parlamentare, iar la Botoșani le-a pierdut.

 

Lista localităților beneficiare

 

LOCALITATE SUMĂ PARTID PRIMAR
Darabani PNL 200.000
Flămânzi PNL 400.000
Ștefănești PNL 200.000
Albești PNL 150.000
Bălușeni PSD 50.000
Blândești PNL 100.000
Brăești Pro România 50.000
Călărași PNL 200.000
Cândești PNL 100.000
Copălău PNL 100.000
Corlăteni PNL 100.000
Coțușca PNL 150.000
Cristești PNL 250.000
Cristinești PNL 100.000
Dângeni Pro România 50.000
Dimăcheni USR-PLUS 50.000
Durnești PNL 250.000
Frumușica PNL 150.000
Hănești PNL 100.000
Ibănești PNL 150.000
Leorda PNL 200.000
Mihai Eminescu PNL 350.000
Mihăileni PSD 50.000
Nicșeni PNL 200.000
Păltiniș PNL 250.000
Pomârla PNL 150.000
Răchiți PNL 250.000
Rădăuți-Prut PNL 200.000
Ripiceni PNL 100.000
Stăuceni PNL 300.000
Tudora PNL 200.000
Ungureni PNL 100.000
Vorniceni PNL 150.000

 

*Sumele sunt exprimate în RON

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store