În perioada 23- 24 iulie 2015, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a organizat și desfășurat o acțiune de verificare în trafic a respectării legislației rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport rutier public de persoane și marfă.
Astfel, potrivit comunicatului remis de polițiștii suceveni a fost depistată în trafic o autoutilitară cu remorcă înmatriculată în județul Botoșani, iar la controlul efectuat, s-a constatat că tahograful are verificarea periodică expirată din 6 aprilie 2013 și nu a fost respectată obligația de a asigura echiparea autovehiculului cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime autorizate ale acestuia.
Operatorul de transport a fost sancționat cu amendă în cuantum de 4.000 lei.